S-a aflat salariul „regesc” pe care-l primește unul dintre cei mai slabi dinamoviști: „Negoiță e vinovat că-i lasă pe ăștia să arunce cu banii. Cum să-i dai atât?”

S-a aflat salariul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tomislav Gomelt (23 de ani) este unul dintre jucătorii la care Dinamo pare că va renunța în iarnă. Mijlocașul nu a fost nici măcar inclus în lot de Mircea Rednic pentru partida cu Chiajna, iar Cornel Dinu pare că împărtășește aceeași idee cu tehnicianul, în privința capacițăților fotbalistice. Fostul internațional consideră că oamenii care se ocupă de transferuri au greșit când l-au adus pe Gomelt. Din câte se pare, croatul are un slariu de 14.000 de euro.

După perioada grea prin care a trecut clubul în urmă cu câțiva ani, conducerea lui Dinamo a început să investească mai mult în fotbaliști. A crescut semnificatiov plafonul salarial, iar de la 4-5.000 de euro s-a ajuns și la remunerări de peste 10.000 de euro. Din precizările lui Cornel Dinu, Gomelt este unul dintre fotbalișii cei mai bine plătiți.

„De ce să îl aduc pe Cooper, de ce să îl aduc pe Gomelt? Gomelt are 14 mii de euro, iar din punctul acesta de vedere este vinovat și Negoiță pentru că îi lasă pe ăștia să arunce cu banii. Cum să îi dai 14 mii de euro lui Gomelt? Pentru că Gomelt nici măcar nu e o gumă, să mai ștergi ceva din ce joacă adversarul pe teren. Dezastrul este făcut concepțional, de-a lungul timpului. Nu s-a rupt acum firul, firul a fost din ce în ce mai șubred, s-a picat din lac în puț și acum s-a ajuns mai jos de fundul prăpastiei. Eu cred că e un miracol dacă Dinamo reușește să rămână pe un loc rezonabil în play-out„, a declarat Cornel Dinu pentru Telekom Sport.

Gomelt a ajuns la Dinamo în pauza de vară, liber de contract, după ce HNK Rijeka a renunțat la serviciile sale. A bifat 8 partide în Liga 1 Betano.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen