Rușii anunță transferul lui Ianis Hagi: „S-a ajuns la un acord”. Clubul la care poate evolua fiul „Regelui”

Rușii anunță transferul lui Ianis Hagi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ianis Hagi (20 de ani) este unul dintre cei mai doriți fotbaliști români în această vară, iar în cursa pentru semnătura fotbalistului de la FC Viitorul s-a înscris și Spartak Moscova, care ar fi favorită în acest moment la semnătura decarului.

Potrivit Sport Express, cele două părți au ajuns la un acord verbal și au bătut palma pentru transferul lui Ianis Hagi la formația din Rusia, rămânând să mai fie puse la punct celelalte detalii. Suma de transfer nu a fost dezvăluită, însă președintele Gică Popescu a anunțat, luni, că are pe masă mai multe oferte, chiar și de peste 10 milioane de euro.

Spartak Moscova a câștigat de 10 ori titlul în Rusia, ultima oară în sezonul 2016/2017, însă în ultima stagiune a încheiat pe locul cinci, astfel că va evolua în Europa League. Printre numele importante din lotul rușilor se numără Roman Zobnin, Fernando, Sofiane Hanni sau Luiz Adriano. Antrenor este bielorusul Olek Kononov (53 de ani).

„Analizăm, evaluăm și vom lua o decizie. Se vorbește mult, e normal. E un jucător curtat, ne surprind multe oferte, dar trebuie să analizăm bine, să luăm o decizie importantă pentru el și pentru noi, ca club. El și toți ceilalți care au participat la turneul final, toți acești copii extrardinari care au fost la Europene au scos România în stradă. Au deja un nume, sunt deja jucători europeni, au cota lor, meritul e al lor și al antrenorului, că au ajuns la un nivel foarte mare”, a spus Hagi, vineri, la conferința de presă premergătoare Supercupei cu CFR.

Numele cluburilor interesate de Ianis vehiculate în presa internațională sunt Barcelona, Borussia Dortmund, Standard Liege, Genk, Sevilla și Anderlecht, însă, conform sursei citate, decarul de la FC Viitorul are cele mai șanse acum să ajungă în capitala Rusiei.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup