„Rupeți actele cu frații Becali!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo experimentează în aceste zile cel mai mare scandal intern
din ultimii ani. Și trebuie să reacționeze cât se poate de conform
cu situația. Iar pentru a reuși acest lucru, șefii au căutat tot
felul de idei.
Soluția găsită de președintele CA al SC Dinamo, Nicolae Badea, a
fost testarea reacției fanilor. În acest sens, oficialul a testat
pe forumurile fanilor toate comentariile la știrile apărute vizavi
de plecarea celor cinci jucători. Le-a printat, le-a citit, apoi a
observat că majoritatea covârșitoare a suporterilor, peste 80 la
sută, consideră că frații Becali sunt responsabili de divizarea
echipei și vor ca aceștia să nu mai aibă nicio legătură cu formația
din „Ștefan cel Mare”.

Vor să
pună punct „erei Becali”

Așa s-a hotărât ca tuturor jucătorii impresariați de firma lui
Giovani Becali, adică cei din „microbuzul de Cluj” alături de Moți,
Scarlatache, Pulhac, Marius Niculae ori Niculescu, să li se propună
revenirea la echipă, dacă aceștia vor renunța la colaborarea cu
agenția de impresariat. Astfel, clubul este dispus să șteargă cu
buretele insubordonarea fotbaliștilor ce va fi pusă pe seama
legăturii ombilicale dintre jucători și agenții lor. Și uitată,
odată cu renunțarea la relațiile contractuale cu familia
Becali.

Precedentul
Steaua

Paradoxal, decizia este practic copiată după cea luată de Steaua în
momentul în care Victor Pițurcă, supărat la acea vreme cu verii
Becali, a ajuns în Ghencea. Acesta a condiționat fotbaliștilor
continuarea relațiilor cu roș-albaștrii de renunțarea la
colaborarea cu Giovani și Victor. Majoritatea jucătorilor au
renunțat, au continuat în Ghencea și aveau să formeze o echipă care
a intrat în faza semifinalelor Cupei UEFA. Cel mai rezonant nume de
fotbalist ce a păstrat colaborarea cu firma de impresariat este cel
al lui Ionel Dănciulescu, fotbalist care avea să ajungă tocmai la
Dinamo.

Borcea
e nehotărât

Dacă poziția lui Nicolae Badea este clară, Cristi Borcea are un
punct de vedere diferit. Președintele executiv nu dorește o
delimitare clară de frații Becali, ci ar prefera o stabilire clară
a atribuțiilor acestora în relațiile cu echipa din „Ștefan cel
Mare”. Motivația lui Borcea este dată de aportul consistent oferit
în trecut de Giovani Becali în transferurile externe reușite de
Dinamo, principala sursă de venit a echipei.

„Imposibil de făcut așa ceva, există un contract care
trebuie respectat. Nu cred că Dinamo ar apela la soluția asta. Dacă
un jucător nu mai vrea să colaboreze cu mine, asta este, nu îl pot
obliga”,
Victor Becali, agent FIFA

12 jucători dinamoviști
au, în acest moment, contracte cu frații Becali: Moți, Pulhac,
Scarlatache, Niculae, Niculescu, Andrei Cristea, plus „greviștii”
Mărgăritescu, Alexe, Zicu, Adrian Cristea, Boștină și Bratu

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Anunțul care O DĂRÂMĂ pe Simona Halep. Sportiva NU SCAPĂ nici acum: Dopajul a existat
Anunțul care O DĂRÂMĂ pe Simona Halep. Sportiva NU SCAPĂ nici acum: Dopajul a existat
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup