Ruiz poate fi suspendat!

Redactor:
George Stan
Ruiz poate fi suspendat!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Imediat după marcarea golului care a adus victoria pentru „feroviari” în partida cu CS Otopeni, atacantul Ruiz a avut o reacție care a șocat pe toată lumea. Acesta s-a dus glonț către fanii aflați la tribuna I și le-a făcut gesturi obscene.
Ieșirea necontrolată l-ar putea costa foarte scump pe atacantul argentinian. Conform unor surse din cadrul Comisiei de Disciplină din cadrul FRF, Ruiz poate fi suspendat între una și șapte etape cu două condiții: 1. Dacă arbitrul Mugurel Drăgănescu a trecut în raport acest gest; 2. Dacă cineva face o sesizare oficială la Comisia de Disciplină. Numai că niciuna dintre cele două condiții nu sunt îndeplinite. Centralul Mugurel Drăgănescu a declarat pentru ProSport că nici nu a văzut gestul lui Ruiz. „Nu am observat nimic.

Eram cu spatele. El a alergat înspre tribuna I. Nu am trecut nimic în raport”, a precizat Drăgănescu. Nici adversara de duminică a CFR-ului, CS Otopeni, nu va lua atitudine în acest caz. „Nu vom face niciun memoriu. Suntem prea mici pentru a fi băgați în seamă”, a precizat directorul executiv al lui CS Otopeni, Mugur Porumbacu.

 

„FRF ar trebui să se autosesizeze”
Nici următorul adversar al campioanei, Gloria Buzău, nu va depune niciun fel de memoriu la federație. Directorul general al echipei din Crâng, Paul Cazan, a spus că un eventual memoriu ar reprezenta o lipsă de fairplay. „În mod normal, federația și liga ar trebui să se autosesizeze în astfel de cazuri. Noi nu vom face niciun fel de memoriu. Ar fi lipsă de fairplay din partea noastră și nu ne stă în caracter să facem așa ceva”, a explicat Cazan.


„M-am răzbunat pe suporteri!”

Un gest asemănător a făcut și Van Bommel într-un meci Real – Bayern, din Liga Campionilor, el fiind suspendat trei etape.
Diego Ruiz și-a explicat reacția spunând că a răbufnit după ce a fost înjurat în permanență de o parte a fanilor. „Când făceam încălzirea, mai mulți suporteri mi-au spus lucruri urâte, pe care nu pot să le reproduc. După ce am înscris, mi-a ieșit acel gest, care a fost o formă de a le transmite fanilor că, dacă au ceva cu mine, să-mi spună în față. A fost o formă de răzbunare”, a declarat Ruiz.


„N-am refuzat să dau mâna cu Uhrin!”

Acuzat că a refuzat să-l salute pe Dusan Uhrin jr după ce acesta l-a schimbat cu Deac, Culio neagă acest lucru. „Este adevărat că am fost nervos în momentul când am ieșit de pe teren, dar eu nu l-am văzut pe Uhrin că vrea să mă salute. Atâta tot, nu am nimic cu el, este un antrenor foarte bun”, a fost explicația argentinianului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…