Rui Duarte impresionat de Brașovul lui Răzvan

Rui Duarte impresionat de Brașovul lui Răzvan
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul dreapta portughez, Rui Duarte, are numai cuvinte de laudă la adresa lui noii sale echipe și a antrenorului Răzvan Lucescu. "Auzisem de Răzvan și înainte de a veni la FC Brașov. Știam că este un antrenor din generația nouă și că toată lumea îl apreciază iar în cele cîteva zile de cînd lucrez cu el, mi-am dat seama de acest lucru. Este un antrenor foarte bun, cu metode de antrenament foarte bune, moderne și mă bucur că sunt aici să lucrez cu el", a spus Duarte.

"Mi-a plăcut proiectul FC Brașov"

Duarte a explicat și de ce a ales să vină la FC Brașov, o formație care a revenit în Liga 1 după o pauză de 3 ani în Liga a 2-a. "Am venit la FC Brașov în primul rînd pentru că mi-a plăcut proiectul de aici și faptul că oamenii sînt serioși. Apoi am vorbit cu Paolo Adriano care mi-a spus lucrui frumoase despre ceea ce se întîmplă aici și am hotărît să semnez cu această echipă", a declarat lusitanul.

"E prea devreme să vorbesc o cupă europeană. Noi ne vom pregăti foarte bine și vom încerca să dăm totul pentru a obține rezultate cît mai bune, iar dacă la final vom prinde un astfel de loc, va fi foarte bine. Eu mi-aș dori enorm să joc într-o cupă europeană. Până acum n-am avut această șansă".

"România, surpriza EURO"

Brașoveanul înfiat, a comentat și parcursul de pînă acum al României la Campionatul European din Austria și Elveția: "Cunosc foarte bine echipa națională a României. Este o echipă puternică, cu jucători foarte buni, care a revenit la un turneu final după mai mulți ani de absență. Pot să spun că până acum a fost surpriza de la EURO 2008. Ar fi extraordinară o finală România – Portugalia dar până acolo mai este cale lungă. Mai sunt multe echipe puternice rămase în competiție de care cele două trebuie să treacă pentru până în această finală".

Vizita medicală

Altfel, jumătate din lotul FC Brașov a efectuat ieri, vizita medicală, urmând ca cealaltă jumătate să se prezinte la testele medicale astăzi dimineață. Cei care au efectuat vizita medicală duminică sunt Stelea, Nae, Voicu, N. Constantin, Cristi Ionescu, Oros, Cristescu, Fabinho, Măldărășanu, Ilyes, Chirciu, Sburlea și Hadnagy.

Formația de sub Tâmpa își va intensifica treptat pregătirile, joi fiind deja pregătit primul meci amical cu o altă nou promovată, Gaz Metan Mediaș.

Bogdan POPESCU

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…