Rui Duarte, iertat de Rapid!** Transferul lui Dănănae a picat! Vezi unde s-au împotmolit negocierile

Rui Duarte, iertat de Rapid!** Transferul lui Dănănae a picat! Vezi unde s-au împotmolit negocierile
  • Publicat:
  • Actualizat:

Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat,
marți, agenției MEDIAFAX, că
portughezul Rui Duarte s-a alăturat lotului giuleștean în
cantonamentul din Austria, precizând în același timp că transferul
fundașului dreapta Ovidiu Dănănae de la Universitatea Craiova a
căzut.

Rui Duarte este soluția noastră pentru postul de fundaș
dreapta, el a venit deja în cantonament la pregătire. Am avut
discuții cu domnul Mititelu despre Dănănae, dar acestea nu s-au
finalizat. Varianta unui transfer a căzut în momentul de față. Ne
vom baza în continuare pe Rui Duarte. Este adevărat că este puțin
cam indisciplinat, dar avem încredere în el. Pentru absența de la
pregătire va fi sancționat de către club, dar nu s-a hotărât
deocamdată cu cât
„, a spus Copos.

Oficialul giuleștean a menționat că motivele pentru care clubul
a renunțat la achiziționarea lui Ovidiu Dănănae sunt pretențiile
financiare ale jucătorului și ale grupării Universitatea Craiova.
Am renunțat din cauza pretențiilor jucătorului. Din păcate
nu mai sunt vremurile în care clubul putea plăti salarii de 200.000
de euro pe an unui jucător. În plus, și pretențiile Universității
Craiova sunt destul de mari. Oricum, dacă l-am fi luat n-am fi
așteptat ca jucătorul să devină liber de contract. Am fi fost
dispuși să plătim o sumă de transfer pentru că așa este normal,
Universitatea Craiova trece prin momente destul de
dificile”
, a explicat George Copos.

Lotul condus de Răzvan Lucescu se află în prezent în Austria,
unde se desfășoară al treilea turneu al perioadei de pregătire.
Fundașul Rui Duarte a lipsit de la pregătire 29 de zile. În pauza
competițională din iarnă portughezul a revenit la lot din vacanță
după 80 de zile în care a absentat nemotivat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…