Confesiunile unui jucător de bază de la Dinamo: „Numai noi știm ce am simțit când am fost catalogați drept non valori!”. Ce spune despre problemele financiare

Confesiunile unui jucător de bază de la Dinamo: „Numai noi știm ce am simțit când am fost catalogați drept non valori!”. Ce spune despre problemele financiare
  • Publicat:

Ricardo Grigore, fundașul central în vârstă de 22 de ani al lui Dinamo, a vorbit despre situația dificilă prin care a trecut echipa din „Ștefan cel Mare” în acest sezon.

După ce s-au salvat de la retrogradare, jucătorii lui Dinamo au sărbătorit ca și cum ar fi câștigat titlul, simțindu-se eliberați de greutatea care le-a apăsat pe umeri în acest sezon al Ligii 1 și de criticile care au sosit din toate părțile la adresa lor.

Ricardo Grigore a explicat cum au trăit el și colegii săi acest sezon și cum se simțeau atunci când erau criticați.

Ricardo Grigore, despre situația de la Dinamo

De asemenea, fundașul atrage atenția cu privire la strategia cu care clubul Dinamo va aborda sezonul viitor.

„A fost o perioadă dificilă, o perioadă grea, dar cred că s-a văzut caracterul jucătorilor în această perioadă şi am demonstrat că suntem caractere cu toţii, cei care am făcut parte din acest grup şi mă bucur că am reuşit să arătăm că suntem fotbalişti profesionişti şi ne respectăm pe noi.

Sper ca lucrurile din vară să se pună la punct şi să plecăm la un proiect sănătos, să stie fiecare ce are de facut pentru că ne aşteaptă un an la fel de dificil cum a fost şi ăsta şi trebuie să știm foarte bine ce va urma. Numai noi ştim ce am simţit şi ce am tras când am fost criticaţi, catalogaţi jucători de liga a doua, a treia, non valori şi tot felul de lucruri”, a spus Ricardo Grigore, la Look Sport.

Ricardo Grigore, despre problemele financiare de la Dinamo

În ceea ce privește problemele financiare de la Dinamo, Ricardo Grigore a explicat cum ar trebui să funcționeze lucrurile în mod normal.

„Şi asta e o problemă, nu-ţi primeşti banii o lună două trei şi nu mai joci. E o problemă de mentalitate la noi în România pentru că am avut discuţii cu nişte colegi care au jucat în estul Europei şi mi-au spus nişte lucruri care se întâmplă pe la ei. Nu prea contează că trebuie să câştigi şi să-ţi iei banii, la ei lucrurile sunt normale, banii intră la zi, câştigi, nu câştigi, mai departe te va judeca directorul sportiv sau antrenorul.

La noi în România, e o mare problemă pentru că noi avem mentalitatea «câştigă ca să primeşti banii», dar nu e în regulă. Banii sunt cei negociaţi, în salariu, trebuie să-ţi intre indiferent dacă câştigi sau nu. Dacă nu câştigi, du-te tată la echipa a doua sau la vară reziliem contractul sau nu mai joci, dar nu să nu-ti mai primeşti banii. Nu cred că are legătură una cu alta”, a mai spus Ricardo Grigore.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup