Ricardo Gomes a ajuns în liga a 5-a din Spania

Ricardo Gomes a ajuns în liga a 5-a din Spania
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Ricardo Gomes Vilana a fost considerat mult timp unul dintre cei mai buni stranieri care au evoluat vreodată în Liga 1. Ajuns la 32 de ani, mijlocașul brazilian evoluează în liga a 5-a spaniolă, la FC Andorra, iar cota sa de piață a scăzut dramatic: valorează doar 25.000 de euro.

Campion în România cu Unirea Urziceni, Ricardo Gomes a demonstrat în anii petrecuți în România că putea fi un jucător care să impresioneze în Vest, dacă ar fi știut să se comporte într-un mod profesionist. Din păcate pentru el, viața din afara terenului i-a dat mult de furcă și i-a blocat ascensiunea. Acum, brazilianul este aproape să agațe ghetele în cui, chiar dacă alți fotbaliști de vârsta sa sunt la apogeul carierei.

Doar Dan Petrescu l-a „îmblânzit”

Ajuns în România în 2006, „închizătorul” sud-american a cunoscut o ascensiune rapidă, iar în sezoul 2008-2009 a avut o contribuție importantă la câștigarea titlului de Unirea Urziceni, sub comanda lui Dan Petrescu. De altfel, fostul mare internațional pare să fi fost singurul tehnician care a „vorbit pe limba” lui Ricardo, în perioada petrecută la clubul ialomițean el comportându-se exemplar.

În sezonul imediat următor, Ricardo era titular în cinci din cele șase partide jucate de ialomițeni în Liga Campionilor, iar în 2010 prindea ceea ce părea a fi „transferul carierei”, la Steaua.

Brazilianul ajungea în Ghencea alături de mai mulți colegi ai săi, în contul unei datorii pe care Dumitru Bucșaru o avea la Gigi Becali și reușea în scurt timp să se impună ca titluar. În grupele Europa League, mijlocașul a fost integralist în 5 din cele 6 partide, iar Steaua rata la mustață calificarea în primăvara europeană.

Experiența sa la Steaua s-a terminat însă subit, în primăvara lui 2011, din cauza problemelor din viața extrasportivă. Ricardo a fugit din cantonamentul Stelei alături de Eder Bonfim înainte de un meci din Liga 1, iar vestea că cei doi au petrecut până dimineață a ajuns până la urechile lui Gigi Becali.

Ambii au fost dați afară imediat, nefiind la prima abatere de acest gen, iar de atunci cariera lui Ricardo a intrat în declin.

GREȘELILE LUI BONFIM ȘI RICARDO

IANUARIE 2011 Profitând de câteva zile libere între cele două cantonamente, Pablo Brandan, Eder Bonfim și Ricardo Gomes au mers într-un club din zona Arcului de Triumf, unde au petrecut până în zori.

FEBRUARIE 2011 Chiar cu două zile înainte de reluarea campionatului, au apărut zvonuri conform cărora brazilienii Ricardo, Bonfim și Maicon au sărbătorit ultimele zile de vacanță într-un club din Capitală.

APRILIE 2011 Aceiași Bonfim și Ricardo evadează, după înfrângerea cu Oțelul, din cantonamentul din Ghencea, pentru a se distra până dimineață în club.

În Liga a V-a din Spania, la 32 de ani

În vara lui 2011 Ricardo părea că a dat lovitura, măcar din punct de vedere financiar, reușind să obțină un contract la Khazar Lankaran, formație cu un buget impresionant. Însă experiența sa în Azerbaidjan a durat un singur an, cauzele fiind din nou legate de aspecte din viața extra-sportivă. Pus pe liber în vara lui 2012, Ricardo a stat peste un an fără echipă, pentru ca în toamna lui 2013 să semneze cu FC Andorra, formație care evoluează în campionatul regional din Spania (Primera Catalana, liga a 5-a).  Ricardo are în prezent 32 de ani și e la ani lumină de momentul de vârf al carierei.


Ricardo? Ce dracu’ face Steaua cu Ricardo? Cine te așteaptă pe tine să-ți pui mingea pe piciorul drept? Ești pe plajă? Aducem tot felul de brazilieni fără valoare
Sorin Cîrțu, în 2010, când Ricardo deja era doar o umbră a fotbalistului care impresiona la Urziceni

25.000 de euro este acum cota de piață a lui Ricardo. Ca o comparație, foștii colegi din Ghencea au obținut 100.000 de euro pentru calificarea în grupele Ligii

 


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup