Revine Tamaș!

Revine Tamaș!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabriel Tamaș este supriza pregătită de șefi lui Dario Bonetti, care a cerut întăriri în linia defensivă.

Mutarea este agreată de fundaș: Jean Fernandes, tehnicianul lui AJ Auxerre, nu îl mai dorește pe stoper, căruia îi surâde revenirea în Ștefan cel Mare și din cauza plecării lui Mircea Rednic, opozantul său numărul unu în sezonul precedent. Dinamo are de câștigat: Tamaș este în acest moment cel mai bun apărător ce poate fi achiziționat în condițiile financiare precare existente la club. Prețul de achiziție este zero, împrumutul de la Auxerre urmând să fie reactivat, iar în cazul în care cel poreclit “Bad Boy” va reuși un sezon bun, roș-albii l-ar putea răscumpăra, pentru două milioane de euro, un preț excelent pentru un fundaș de echipă națională.

Singura posibilitate ca acest transfer să pice exact în cel de al doisprezecelea ceas, este aceea ca Standard Liege, interesată la nivel verbal de fundaș, să facă o oferă irezistibilă clubului Auxerre. Puțin probabil conform directorului tehnic Domique D’ Onofrio: “M-a contactat Jean Fernandez, care este dispus să-l cedeze, definitiv sau sub formă de împrumut. Însă nu ne grăbim, am fost informați că în presa română au apărut anumite insinuări asupra modului său de viață, care nu s-ar potrivi cu disciplina de la Standard” . Iar în cantonamentul lui Dinamo de la Aix les Baines, se zvonește deja că Tamaș se va antrena sub comanda lui Bonetti în maximum două – trei zile.

42 de selecții în echipa națională are Tamaș până acum, pentru care a și marcat două goluri
70 de jocuri în tricoul lui Dinamo a bifat fundașul în Liga I

“Nu l-au ofertat pe Tiago”

Agentul lui Tiago, Emilio Fernandes, spune că Dinamo nu a făcut nicio propunere oficială clubului Estrela Amadora, de care aparține fotbalistul. “Nu se poate vorbi depre un transfer al lui Tiago la Dinamo, pentru ca Estrela Amadora nu a primit nicio ofertă. Discutăm cu o formație din Spania, dar nu este nimic concret”, a declarat agentul fostului stelist. 


“Nu ne mai vânați”

Florin Matache solicită ca atenția publicului să nu mai fie îndreptată asupra escapadelor fotbaliștilor lui Dario Bonetti. “Nu suntem noi ieșiți din comun. Și alții ies prin cluburi, dar nu apare nimic. Dar fotbaliștii lui Dinamo sunt mereu surprinși de presă, imediat se află orice”, a declarat fotbalistul ieri, în cantonamentul de la Aix les Bains.

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen