Revine coșmarul?

Revine coșmarul?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prezentat cu petale de trandafir și covor roșu, Julio Cesar s-a plictisit repede de Dinamo. După jumătate de sezon, brazilianului i s-a făcut dor de ducă. S-a certat cu șefii din „Ștefan cel Mare”, iar apoi și-a negociat singur trecerea la Gaziantep. Rămași cu ochii în soare, după ce sud-americanul a plecat din cantonamentul din Antalya fără să anunțe pe cineva, „ câinii” au fost forțați să negocieze cu bașcanii turci. Chiar dacă, într-o primă fază, au amenințat cu suspendarea fotbalistului, roș-albii au căzut în cele din urmă la pace cu otomanii în schimbul sumei 200.000 de euro plătibili până la vară. Dacă cei de la Gaziantep nu vor vira suma până la termenul stabilit, atunci apărătorul în vârstă de 30 de ani se va întoarce sub comanda lui Mircea Rednic. „El nu stă la nicio echipă mult. O să se plictisească și în Turcia, însă sperăm ca noi să ne luăm banii”, spun acționarii dinamoviști.

Mititelu nu se teme de retrogradare

Finanțatorul Științei este liniștit, chiar dacă o firmă din Târgu-Mureș a amenințat că Universitatea va fi retrogradată în cazul în care nu va plăti o datorie de 6,2 miliarde ROL. „Nu are de ce să-mi fie teamă. Sunt numai tâmpenii că vom fi retrogradați. Am explicat până am obosit că nu avem noi legătură cu acea datorie”, a declarat Mititelu.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…