„Respectul meu, Cristi!”

Redactor:
Daniel Lup
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși nu a jucat decât un meci în retur pentru Gaz Metan,
Cosmin Vâtcă nu are resentimente față de antrenorul Cristi
Pustai

Portarul împrumutat de la Steaua și-a pierdut în acest sezon
statutul de titular, însă a plecat cu inima împăcată de la Mediaș.
Mai mult, Vâtcă spune că ar dori să mai colaboreze în viitor cu
tehnicianul Mediașul.

Cosmin Vâtcă a sosit la Mediaș în iarna anului trecut și a fost
integralist în returul campionatului precedent. Toate bune și
frumoase, mai ales că a început și sezonul recent încheiat ca
titular. După cinci etape, a apărut însă primul scurt-circuit. A
fost trimis în tribună la meciul cu Steaua, clubul de care
aparținea, iar acest lucru l-a deranjat tare de tot pe Vâtcă. „E
singurul lucru pe care nu l-am înțeles la antrenor. Trebuia să îmi
spună mai repede că nu voi fi în lot cu Steaua, nu în ziua
partidei, pentru că așa a lăsat loc de speculații. Apărasem foarte
bine în primele etape, aveam o dorință deosebită să joc bine și
contra fostei mele echipe, dar nu am prins nici lotul. Mi-a lăsat
un gust amar acel fapt. Altceva nu am ce să îi reproșez lui Pustai.
Buchta a intrat, a apărat foarte bine și a fost greu să-l mai scot
din poartă. Asta e însă viața unui portar, este un singur post în
echipă”, mărturisește Vâtcă. Portarul are însă puterea să îl laude
pe Pustai. „Sincer, este printre cei mai buni tehnicieni cu care am
lucrat. Și am mai colaborat până acum cu Andone, Grigoraș, Hagi,
Munteanu, Olăroiu sau Lăcătuș. El știe să țină sub control foarte
bine o echipă mică, ceea ce este foarte greu, mai ales dacă în lot
sunt și fotbaliști străini. Cred că poate antrena fără probleme
orice echipă din Liga I sau din străinătate. Îl respect pentru
felul în care a lucrat cu noi și sper să îi mai fiu elev pe
viitor”, mai zice Vâtcă.

Ar fi păcat ca Pustai să plece de la Mediaș, deoarece
acum încep să se vadă rezultatele muncii sale. El cunoaște tot ce e
la Mediaș, de la firele de iarbă până la cel mai mare
conducător

Cosmin Vâtcă, portar Steaua

Aștept să văd cine va fi antrenor la Steaua și dacă are nevoie de
mine. Dacă nu, voi discuta cu șefii să mă lase definitiv la o altă
formație

Cosmin Vâtcă, portar Steaua

Meciurile în care a jucat Vâtcă în acest sezon

Etapa Adversar Scor
1 FC Vaslui (d) 1-2
2 Craiova (a) 2-1
3 Internațional (d) 4-2
4 Ceahlăul (a) 0-2
5 CFR Cluj (d) 0-2
15 Timișoara (a) 2-6
16 Alba* (d) 0-0
26 Urziceni (d) 1-1

* a intrat pe teren în minutul 30

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Anunț pentru PROPRIETARII de case și terenuri. Guvernul PREGĂTEȘTE schimbări majore
Anunț pentru PROPRIETARII de case și terenuri. Guvernul PREGĂTEȘTE schimbări majore
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen