„Remiza Stelei e bună pentru noi**, dar Unirea e pericolul numărul 1!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a comentat șansele echipei sale în fața celor de la Farul Constanța, echipă pe care o va întâlni vineri pe terenul celei din urmă.Tehnicianul a spus că din punctul său este un meci de varianta 2, răspunzând astfel afirmațiilor unui oficial al gazdelor care spusese că este un meci de 1X.

"Eu declar că este un meci de 2. Sunt trei puncte importante care ne trebuie, pentru noi un egal ar fi un pas greșit în situația în care suntem. Nu vom mai face greșeala de la Iași, învățăm din greșelile noastre. Va fi un meci greu, pentru că Dinamo nu are niciodată meciuri ușoare, toate formațiile se mobilizează împotriva noastră", a spus Rednic.

Dinamovistul a spus că din formația sa va lipsi Gabriel Tamaș, care este ușor accidentat și că Dolha va juca în poartă în locul accidentatului Bogdan Lobonț.

"Tamaș este ușor accidentat, nu vom risca cu el, prefer ca jucătorii care intră să fie apți sută la sută. Lobonț este numărul unu la noi, și în țară, dar Dolha este aici, de asta l-am adus, eu am încredere în el, sper să-l poată înlocui pe Lobonț", a spus tehnicianul din Ștefan cel Mare.

Rednic a comentat și situația luptei la titlu, mai ales a urmăritoarelor sale, spunând că cea mai periculoasă echipă pentru Dinamo rămâne Unirea Urziceni.

"Remiza de miercuri este un rezultat bun pentru noi. Eu am spus de la început că echipa cea mai periculoasă pentru Dinamo este Unirea Urziceni".

Antrenorul a ținut să-i răspundă și lui Vasile Turcu, acționarul dinamovist afirmând că unii fotbaliști nu merită să îmbrace tricoul lui Dinamo: "Eu cred că fiecare jucător al lui Dinamo merită să îmbrace tricoul atâta timp cât este la Dinamo, dar sunt și momente când nu îți iese jocul", a conchis Rednic.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×