Remarcatul lui Mutu nu este îngrijorat de plecările lui Hamza și Boudjemaa. De Lucas: „Lumea va vedea cine suntem”

Redactor:
Robert ZANFIR
Remarcatul lui Mutu nu este îngrijorat de plecările lui Hamza și Boudjemaa. De Lucas:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul a intrat de luni „în pâine” în al doilea cantonament din Turcia. Ajunși la Belek, „lupii” pun accent pe antrenamentele cu mingea, relațiile din teren și mărirea vitezei de joc. Remarcat de Mutu, Pablo de Lucas (27 de ani) nu își face griji după plecarea lui Hamza și Boudjemaa. Spaniolul spune că Petrolul este mult mai puternică decât în startul sezonului: „Toată lumea va vedea iar cine suntem”, crede mijlocașul, care a trecut în carieră pe la Sporting Gijon, Deportivo Alaves, Rayo Vallecano și Salamanca.

Mutu a declarat la contactul cu noii săi colegi că nu a văzut de mult în Liga 1 un jucător valoros precum De Lucas. Spaniolul spune că are multe de învățat de la noul star al echipei.

„A fost un adevărat compliment ca Adrian să vorbească atât de frumos despre mine. Îi mulțumesc și nu exagerez cu nimic când spun că este ceva incredibil să am șansa de a învăța lucruri de la un jucător ca el. Va fi o plăcere să le povestesc cunoscuților această experiență. Suntem norocoși să avem în vestiar un fotbalist de valoarea și experiența lui”, a declarat De Lucas pentru site-ul oficial al Petrolului.

De Lucas crede că Petrolul este mult mai puternică decât la începutul campionatului, în ciuda plecărilor lui Hamza, Boudjemaa, Benga și Dore

„Cred că suntem mai puternici. Toți ne cunoaștem mai bine, iar mecanismele funcționază așa cum își dorește Mister (n.r. – Cosmin Contra), punem mult mai ușor în practică toate lucrurile pe care ni le cere. De acum, vom putea să-i transpunem ideile tactice în proporție de sută la sută, iar și din acest punct de vedere consider că suntem o formație solidă, mult mai puternică decât la startul sezonului”, a mai declarat  spaniolul.

Steaua și Astra sunt percepute ca principalele favorite în lupta la titlu. De Lucas avertizează: „Toată lumea va vedea cine suntem”

„Simțim în fiecare zi spijinul și afecțiunea suporterilor. Să nu uite niciun moment că jucăm pentru ei și pentru Ploiești, iar la vară ne dorim ca împreună să sărbătorim un final de sezon grandios. Toată lumea va vedea, din nou, cine suntem”, a încheiat De Lucas.

1 gol în 17 meciuri a reușit De Lucas pentru Petrolul

După primul cantonament bazat mai mult pe pregătirea fizică, stafful tehnic pune acum baza pe relațiile de joc. Cosmin Contra cere concentrare maximă:

„Nu mai accept să lucrați oricum. Dacă vrem să ne îndeplinim obiectivele, atunci trebuie să fim rapizi, să ne surprindem adversarii”, le-a transmis Contra jucătorilor, potrivit fcpetrolul.ro

AMICALELE PETROLULUI ÎN IARNA LUI 2014

Petrolul – Sturm Graz 1-1 (Manasse)
Anji – Petrolul 2-1 (Zicu)
Petrolul – Jagodina 1-0 (Morar)

AMICALELE PETROLULUI DIN AL DOILEA CANTONAMENT

PETROLUL – Cernomoreț Odessa (Ucraina, 6 februarie)
PETROLUL – Șerif Tiraspol (Moldova, 9 februarie)
PETROLUL – Kuban Krasnodar (Rusia, 11 februarie)
PETROLUL – Terek Groznyi (14 februarie)

  • Toată lumea este mulțumită, toată lumea este fericită și încrezătoare. Ne dorim cu toții mai mult, vom vedea în ce măsură vom putea,
    Dan Capră, președinte Petrolul
Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele