Regim de TGV!** Rapid-Astra 3-0

Regim de TGV!** Rapid-Astra 3-0
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapidul a parcurs în doar opt minute distanța de la un joc slab
la statutul de favorită la titlu. Cassio, cu a treia dublă
consecutivă pe Giulești și Spadacio, cu o execuție de zile mari,
i-au scos pe vișinii din letargie și i-au trimis la doar un punct
de liderul campionatului, Oțelul.

Începutul n-a fost prea încurajator, mai ales că s-a dovedit
repede că eșecul de la Timișoara lăsase câteva urme. Nu doar asupra
lui Bornescu, scos din poartă după acel meci, ci și pentru Marius
Constantin, care și-a mai luat o porție serioasă de reproșuri după
ce i-a pus de două ori pe cei de la Astra pe contraatac.
Contraatacuri care însă nici măcar n-au îndrăznit să se apropie de
poarta lui Coman, stingându-se de la sine în pase timide fie pentru
un Fatai mai neputincios ca niciodată, fie pentru un Miranda care
justifică de la meci la meci chinurile disperate (și reușite
într-un final!) ale lui Dinamo de a scăpa de el în fiecare pauză
competițională. Totul lâncezea, Lazăr stârnea zâmbete cu două
semi-lufuri, Selymeș urla de pe margine simțind că poate ciupi
ceva…și dntr-o dată totul s-a schimbat.

8
minute…460 de secunde…3 goluri

Minutul 34: Cesinha l-a deschis pe Bozovic, o preluare largă, o
privire scurtă către careu, o centrare de manual pe colțul scurt și
Cassio „înțeapă” mingeaspre vinclu. 1-0. Două minute mai târziu
povestea s-a repetat. Cu Spadacio regizor, Herea pe post
pasatorului generos și tot Cassio cu latul în rolul finalizatorului
care râde la urmă și râde mai bine decât cei care glumeau pe seama
sumei mari de transfer sau a greutății cu care se mișca în primele
etape. Ciclul celor opt minute de grație l-a închis Spadacio, care
a spulberat și ultima urmă de liniște a păianjenului de la vinclul
lui Grigore cu o rachetă de la 25 de metri.

Și cam asta a fost povestea meciului. Repriza a doua a însemnat
doar revenirea la letargia din prima, rapidul cu scuza scorului de
pe tabelă, iar Astra cu ideea că la 3-0 oricum nu prea mai ai ce să
faci. A mai fost o bară a ploieștenilor prin Strătilă,o ocazie „cât
casa” a lui Cassio care și-a ratat șansa hattrick-ului și o paracă
a lui Miron (singura de aseară) la un șut din apropiere a lui
Grigorie. Și, în plus, semnele de victorie ale lui Șumudică spre o
oficială cu proaspăt împăcații George Copos și Dinu Gheorghe. Și cu
visele de un nou titlu intacte.


CLICK AICI PENTRU LIVE
TEXT

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen