Reghecampf se teme de meciul retur cu Astra: „Au zis că ne omoară și că ne bat în partida de la Giurgiu”

Reghecampf se teme de meciul retur cu Astra:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua s-a impus cu 3-1 în meciul de aseară cu Astra, golurile roș-albaștrilor fiind marcate de Adi Popa – min. 16, Gardoș – min. 76 și Piovaccari – min. 83; pentru oaspeți a marcat Budescu în minutul 52.

Reghecampf spune că echipa sa merita să se impună la un scor mult mai drastic, dar în cele din urmă victoria este cea mai importantă, iar această ediție de campionat nu se va decide la golaveraj.

Steliștii mai au de jucat și sâmbătă un meci cu Astra, partida restanță din tur, iar roș-albaștrii se tem de modul în care vor fi primiți la Giurgiu. Ioan Niculae a făcut o declarație războinică la finalul partidei de aseară, supărat fiind pe arbitrajul lui Alexandru Tudor.

„Mă simt obosit după victoria de aseară. A fost un meci important pentru noi și am reușit să facem primul pas. Urmează un meci la fel de important, la Giurgiu, pe care trebuie să îl câștigăm.

Pentru noi a fost mai important decât partida de la Londra, de exemplu. Atunci nu mai aveam nicio șansă să ne calificăm. Câștigarea campionatului rămâne principalul nostru obiectiv. Cred că a fost un spectacol frumos și ambele echipe au practicat un fotbal bun. Au avut și cei de la Astra momente bune. În mare, echipa mai bună a fost Steaua, iar băieții noștri și-au dorit mai mult să câștige această partidă.

În momentul în care te uiți la clasament și vezi că Astra are trei puncte în fața noastră, e normal să spui că ei sunt favoriți la câștigarea titlului. Cred că puteam marca mai multe goluri aseară, dar importante au fost cele trei puncte.

Vom aborda meciul de la Giurgiu foarte serios și nu cred că important e golaverajul. Mai avem multe meciuri de jucat și, cu siguranță, titlul nu se va decide la golaveraj. La Giurgiu ne temem că au zis că ne omoară și că ne bat… Am citit după meci o declarație a domnului Niculae…

Astra e o echipă foarte bună. Au jucători care ne pot pune probleme și ne va aștepta un meci foarte greu. Cu siguranță ei se vor mobiliza, după ce aseară au simțit ce înseamnă Steaua. Au avut multe momente în care au jucat foarte bine. Iau meciul în serios și nu îmi arde de glume”, a declarat Laurențiu Reghecampf la Sport.ro.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×