Reghecampf, înaintea derby-ului cu Craiova: „Jucătorii din Oltenia sunt foarte înflăcărați, se sting la fel de repede…”

Reghecampf, înaintea derby-ului cu Craiova:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua – CS U Craiova este meciul vedetă al etapei a 11-a din Liga 1, partida urmând a se desfășura duminică, ora 20:30. Oltenii, care ocupă poziția a doua în clasament la trei puncte în spatele Stelei, vor fi susținuți de o galerie consistentă pe Arena Națională.

Reghecampf nu este impresionat de desfășurarea de forțe din Bănie și le urează elevilor lui Mulțescu… să rămână pe locul 2.

„Nu mă interesează decât echipa care e pe primul loc, nu mă interesează altceva. Sunt foarte multe declarații îndrăznețe, dar trebuie să existe puțin respect mai ales de la jucători care nu au nici măcar un sezon în prima ligă. Dar asta e situația, jucătorii din Oltenia sunt foarte înflăcărați, se sting la fel de repede… Trebuie să ne obișnuim să respectam adversarul. Le doresc să rămână în continuare pe locul 2, până la sfârșit, să lupte pentru orice trofeu, numai așa putem crește nivelul campionatului. Mâine jucăm acasă, ne dorim să câștigăm meciul. Dacă nu vom putea câștiga, atunci va fi bun și un punct. Chiar dacă o să fie mulți fani olteni, dupa 15-20 de minute sper să-i reducem la tăcere”, a declarat Reghecampf.

Antrenorul Stelei a precizat că Steaua nu mai este interesată de transferul lui Andrei Ivan, vedeta celor de la Craiova. Roș-albaștrii au încercat în trecut să-l aducă pe tânărul atacant, dar acum au alte variante pentru atac. Alibec și Gnohere au fost cele mai vehiculate nume în ultima perioadă.

„Nu ne interesează niciun jucător de la Craiova. Nu sunt răutăcios, eu îi respect, le respect numele și ce încearcă să facă acolo. S-au investit foarte mulți bani, se fac lucruri frumoase. Trebuie să ne respectăm între noi. Ar fi bine să rămânem la alt nivel înaintea meciului, nu să facem declarații îndrăznețe”, a încheiat Reghecampf.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×