Reghecampf i-a făcut o promisiune fermă, dar fotbalistul i-a „interzis” să se țină de ea: **nu poate nici să viseze să mai joce la Steaua

Reghecampf i-a făcut o promisiune fermă, dar fotbalistul i-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Transferul lui Adi Popa, de la Chiajna, i-a închis ușa în nas unui fotbalist crescut de Steaua. Ionuț Năstăsie și-a făcut bagajele și a fost împrumutat, alături de Valeriu Lupu, la „U”, formație aflată la momentul respectiv în zona de influență a Anei Maria Prodan, soția tehnicianului din Ghencea.

Prezent constant în loturile naționale și ales în cea mai bună echipă a Euro 2011 U19, acesta a fost lăudat de Reghecampf după primele meciuri de pregătire și părea, la un moment dat, un contracandidat serios pentru Alex Chipciu. Doar că socoteala oficialilor din Ghencea, care sperau să câștige după acest tur un jucător, prin prezența acestuia în mod constant în primul `11` al „șepcilor” nu s-a potrivit cu realitatea din teren.

Deși a început bine, Năstăsie a avut evoluții din ce în ce mai slabe și în multe partide nici măcar nu a prins lotul formației ardelene. Astfel, din august, de la disputa cu Brașov, mijlocașul dreapta a mai jucat într-un singur joc ca titular. Se întâmpla în etapa a 15-a, când „șepcile roșii” pierdeau pe teren propriu, contra Rapidului, scor 1-2.

În aceste condiții, promisiunea lui Reghecampf, care îi transmisese la plecarea la Cluj că îl va „recupera” în iarnă, când îi va da o nouă șansă în cantonamentele Stelei să arate că merită să fie păstrat în lot, nu își găsește acoperire. Foarte probabil, Năstăsie va fi din nou împrumutat, probabil la o altă echipă, din moment ce la „U” nu poate fi sub nicio formă util.

250.000 de euro este cota de piață a lui Năstăsie, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de.

Am mare încredere în Ionuț, el trebuie să meargă la Cluj și să joace, i-am promis că în iarnă se va pregăti cu noi și va primi din nou șanse să joace. Este foarte greu în acest moment să joace cu Popa sau Alex Chipciu pe acel post„, spunea Reghe, după împrumutul mijlocașului la echipa din „U”.

A fost excelent în cantonamente

În vârstă de 20 de ani, Năstăsie a profitat de faptul că, în prima parte a pregătirii de vară, internaționalii din Ghencea au sosit mai târziu și a fost de neoprit în bandă: a centrat perfect, a trimis multe baloane filtrante, pe vârfuri, a dovedit că dispune de o bună tehnică în regim de viteză, a luat acțiuni pe cont propriu, încheiate de cele mai multe ori cu șuturi periculoase și, poate cel mai important, a demonstrat că poate fi extrem de util și în defensivă, de multe ori dublându-l pe Dumitraș.

Lupu, evoluții bune

De partea cealaltă, Valeriu Lupu a reușit să se impună în primul `11` al lui „U”, doar în ultimele etape Marius Popescu preferându-l pe Eduard Nicola în banda stângă. În aceste condiții, tânărul jucător al Stelei are șanse mari să continue și din primăvară în tricoul studenților, având în vedere că în lotul roș-albaștrilor se regăsesc doi fundași stânga de valori aproximativ egale: Latovlevici și Pârvulescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar astăzi, 28 martie
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar astăzi, 28 martie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup