Reghe, război total cu Dinamo. Bonetti e ultimul intrat pe „lista neagră”: „De ce m-a ales patronul pe mine și nu pe el?”

Reghe, război total cu Dinamo. Bonetti e ultimul intrat pe
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • SteauaDinamo se joacă de zile bune în afara terenului, deși abia peste o săptămână va avea loc prima dispută (din cele trei programate în următoarea lună și jumătate, două dintre ele fiind în Cupă) dintre cele două rivale.

Declarațiile calomnioase sau ironiile au devenit la fel de naturale ca o pasă filtrantă a lui Sânmărtean sau Cătălin Munteanu. Protagoniști, Mihai Stoica și Reghecampf, respectiv Dinu, Negoiță și Bobar.

„Dinamo nu reprezintă nimic pentru noi în acest moment”, a fost declarația lui Reghecampf, dată la începutul săptămânii, aceasta părând a fi scânteia care a aprins scandalul. Ultimul pe lista contestatarilor Stelei a fost Dario Bonetti, fostul tehnician al „câinilor” taxându-l pe omologul din Ghencea pentru declarațiile lipsite, în opinia sa, de responsabilitate.

Cum era de așteptat, Reghecampf nu a rămas dator și i-a răspuns italianului, întreținând tensiunea creată.

Dacă Dario Bonetti spune că e bine și ușor să antrenezi Steaua, de ce nu l-a ales Gigi Becali pe el și m-a ales pe mine? Crede cineva că eu am ajuns la Steaua fiindcă am fost prieten cu patronul echipei? Nu, categoric, am ajuns pentru ce am făcut la Chiajna. Bonetti de ce n-a ajuns în Ghencea?„, a declarat tehnicianul din Ghencea, la Dolce Sport.

În ciuda faptului că intră cu ușurință într-un război al declarațiilor, Reghecampf susține că are informații clare conform cărora „înțepăturile” venite dinspre Ștefan cel Mare sunt menite să creeze presiune, pentru a se ajunge la incidente nedorite în ziua „eternului derby”.

Nu sunt arogant, nu îmi doresc să intru cu nimeni în polemică pentru că eu știu ce se urmărește, de fapt. Se încearcă, de anumiți oameni de la Dinamo, să se creeze o atmosferă încărcată înaintea derby-ului pentru a avea loc incidente în Ghencea. Ei apelează la tot felul de lucruri mărunte„, a mai spus Reghecampf.

Steaua – Dinamo se joacă sâmbătă, 1 martie, în Ghencea, de la ora 21:00. Partida va fi transmisă în direct de DigiSport 1 și va avea acoperire totală pe www.prosport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele