Reghe, gata de război cu criticii: „Cu ce drept poate să mă critice pe mine cineva?! Suntem în grafic! Ei să facă ce vor când ajung antrenori”

Reghe, gata de război cu criticii:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua – ACS Poli Timișoara, sâmbătă, de la 20:30.

Chiar dacă Steaua a căzut pe locul 3 înainte de ultimul meci al anului în Liga 1, Laurențiu Reghecampf spune că echipa sa este în grafic și speră chiar că vicecampioana va reveni pe primul loc înainte de pauza de iarnă. Reghe consideră că criticile la adresa echipei sunt nejustificate și le transmite specialiștilor sau fostelor glorii care au evidențiat anumite greșeli că „nu au niciun drept să îl critice” și că își vor putea pune în practică sfaturile în momentul în care vor conduce echipe de fotbal.

Atmosfera o să fie foarte bună din iarnă, când o să punem la punct problemele actuale. Suntem în grafic și am reușit să facem foarte multe lucruri. Am avut foarte multe probleme și totuși suntem în față. Avem încă șansa de a termina pe primul loc, în funcție de rezultate.

Ei vorbesc (n.r. specialiști sau foști jucători ai Stelei care l-au criticat pe Reghecampf), dar cuvintele lor sunt pentru ei, nu pentru mine! Cu ce drept poate să mă critice pe mine cineva? Când o să devină acei specialiști antrenori și o să vină la echipe de club, vor face ce doresc…. O să fie foarte multe schmbări la noi și o să vedeți. O să fie un program foarte dur în pregătiri, cum e normal. Fără să muncim, nu poți face performanță! Degeaba lucrezi cu mingea dacă nu poți să alergi. Nu avem niciun motiv să schimbăm ceva.

Pe mine la Steaua mă țin rezultatele, ceea ce am făcut până acum, iar voi uitați foarte repede ce am făcut. Nu mă interesesază nicio ofertă, ci doar să câștig campionatul și să ne calificăm în Champions League„, a declarat Laurențiu Reghecampf într-o conferință de presă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup