Rednic vrea să bată Rapidul** și stabilește obiectivul Astrei în sezonul viitor! „Vrem calificarea în Europa”

Rednic vrea să bată Rapidul** și stabilește obiectivul Astrei în sezonul viitor!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei Astra Ploiești, Mircea Rednic, a declarat, marți că vrea să învingă formația Rapid pentru a nu intra în zona retrogradării și a catalogat acuzele de blat formulate de finanțatorul stelist Gigi Becali drept „prostii”, deoarece niciodată nu s-a dat la o parte.

„Vreau să bat Rapidul și nu pentru că aș avea o revanșă de luat față de fosta mea echipă, pentru că nu am de luat nicio revanșă, însă îmi doresc foarte mult cele trei puncte pentru a ne clarifica situația. Știu, suntem pe locul nouă, dar vreau să fiu sigur că nu vom intra în zona retrogradării. Ce se vorbește legat de blat, sunt prostii. Eu nici ca jucător și nici ca antrenor nu m-am dat niciodată la o parte și nici de acum înainte nu o voi face. Sunt un om ambițios și cine mă cunoaște știe foarte bine că nu pot face așa ceva. Am vorbit și cu jucătorii și le-am spus să nu se lase afectați de aceste declarații. Ei trebuie să își facă meseria și să câștige, pentru asta sunt plătiți”, a precizat Rednic.

Tehnicianul se așteaptă la un meci dificil împotriva echipei giuleștene, având în vedere că aceasta este implicată în lupta pentru titlu. „Sigur vom avea un meci greu. Rapid are o echipă foarte bună, s-a văzut și în meciurile de până acum. Încă au șanse la titlu și se bat pentru asta, chiar dacă nu vor să recunoască. Meciul va fi unul deschis. Nu îmi este frică de arbitraj, deși la meciul de la Vaslui noi am avut ceva probleme. Mă bazez pe faptul că arbitrii vor fi mai atenți pentru că mai sunt puține etape și ar fi păcat să se influențeze rezultatele pe finalul campionatului”, a explicat antrenorul formației prahovene.

Întrebat dacă în situația unei victorii a echipei sale va regreta că va scoate formația Rapid din lupta pentru titlu, Rednic a răspuns: „Ca antrenor nu poți să ai sentimente. Nu trebuie să îți permiți așa ceva. Sigur însă, ca om care a lucrat atâta timp acolo, îmi va părea rău la finalul campionatului dacă Rapidului îi vor lipsi exact punctele pierdute cu noi”.

Referitor la declarațiile făcute de George Copos, care a afirmat că îi este teamă de antrenorul Mircea Rednic, tehnicianul a menționat că acest lucru demonstrază că acționarul rapidist îl cunoaște foarte bine. „Dacă îi este teamă de mine înseamnă că mă cunoaște foarte bine. Știe cât de ambițios sunt. Am lucrat împreună și e conștient că voi face totul să câștig meciul de mâine. V-am spus, eu n-am ce revanșă să îmi iau. Sunt ultimul antrenor cu care Rapid a câștigat titlul (n.r. – ediția 2002-2003), ca jucător și antrenor oamenii s-au purtat frumos cu mine. Cu Răzvan (n.r. – tehnicianul Răzvan Lucescu) am avut atunci o discuție, dar nu suntem certați. Ne-am mai întâlnit accidental și ne-am salutat, normal. Iar cu suporterii rapidiști am avut un conflict, dar mi-am cerut scuze în public și consider că totul ține de trecut”, a precizat Rednic.

Antrenorul regretă că nu are ocazia de a întâlni și celelalte candidate la titlu, Steaua și CFR Cluj, până la finalul campionatului. „Orice antrenor își dorește meciuri cu formații puternice, cum este Rapidul. Chiar îmi pare rău că de când am venit la Astra n-am avut ocazia să joc și împotriva celor de la Steaua și CFR Cluj. Mi-ar fi plăcut și m-ar fi ajutat. Pentru că mie mi s-a propus un proiect pe termen lung aici și până la finalul sezonului trebuie să evaluez jucătorii. Iar ca să vezi un jucător ai nevoie de meciuri grele. Pe mine mă ajută să văd cum face față un fotbalist unui meci de genul ăsta, pentru că în sezonul viitor, dacă rămân, Astra va avea ca obiectiv clar calificarea în Liga Europa. Se știe că eu nu sunt antrenor ieftin, așa că ținând cont de ce mi s-a propus aici consider că obiectivul trebuie să fie pe măsură. Mai ales că avem un patron de talia domnului Ioan Niculae”, a explicat Mircea Rednic.

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, declarase, luni, că partida Astra – Rapid ar putea fi aranjată ca să câștige oaspeții. „Să vedem dacă are curaj Copos, pentru că mai are mai multe dosare penale, să aranjeze meciul cu Astra, sau Răzvan Lucescu sau prin cine dă banii. Și Niculae ăla doarme îmbrăcat, dai milioane și vin unii și îți comandă echipa la tine în casă, iar tu dormi. De ce ești milionar dacă nu comanzi și alții fac ce vor cu tine. Să bată pe Rapid sau să facă egal, că îmi cer eu scuze de la Dinu Vamă. Nu suntem proști, pentru că vedem dacă e blat la Rapid cu Astra”, a spus Becali.

Echipa Astra Ploiești întâlnește, miercuri, de la ora 20.00, pe propriul teren, formația Rapid, într-o partidă contând pentru etapa a XXIX-a a Ligii I.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup