Rednic: „Steaua a avut un plus fizic față de noi”

Rednic: "Steaua a avut un plus fizic față de noi"

(Știre redifuzată. Știrea a fost publicată inițial joi, 3 martie)

Mircea Rednic, antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, a declarat că Steaua București a avut un tonus fizic superior echipei sale, în remiza de pe teren propriu, scor 0-0, din prima manșă a semifinalelor Cupei României.

„A fost un meci echilibrat, un rezultat normal pentru două echipe care au stat foarte bine în teren. În repriza a doua, am avut două situații prin Rotariu. Steaua a avut un plus fizic față de noi, pentru ca au introdus câțiva jucători noi. Eu nu am avut rezerve multe, nu am avut ce schimbări să fac.„, a precizat Mircea Rednic, după meci, la DigiSport.

Mircea Rednic s-a referit și la situația terenului de joc: „Îmi pare rău că n-am putut să oferim condiții pentru o semifinală de cupă. Gazonul a fost foarte prost. Sunt sigur că duminică o sa fie mai prost, s-au anunțat și ploi. Nu-mi vine să cred că stăm și ne uităm la Arena Națională, în care s-au băgat 200 de milioane de euro. Ne facem de rușine cu această situație, primăria e vinovată. În locul naționalei Spaniei, nu aș veni să joc în România, pentru că nu s-au respectat promisiunile de a juca în București”.

Dorin Rotariu, mijlocașul echipei Dinamo, a declarat, la finalul jocului, pentru DigiSport: „Un meci greu pentru noi, s-a văzut oboseala din meciurile trecute. Noi am făcut efort dublu. Important e că n-am luat gol acasă.”

Returul semifinalelor Cupei României va avea loc în data de 20 aprilie, cel mai probabil la Pitești, unde Steaua îsi dispută meciurile de pe teren propriu.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro