„Rednic nu se impune!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Imediat după meciul cu CS Otopeni, Borcea și Turcu au lansat un atac virulent la adresa jucătorilor, unele acuze atingându-l și pe Mircea Rednic.

„A fost haos total. O dezordine de nedescris. Jucătorii sunt niște nesimțiți. Se cred prea mari fotbaliști, și nu sunt. Nu e ordine și disciplină”, a spus președintele executiv. Supărarea i-a lovit și pe acționarii care nu s-au expus foarte mult în mass-media. Ieri, Florian Walter a ieșit și el la atac. „Suntem cei mai slabi. Am văzut toate meciurile echipelor cu pretenții, iar noi am arătat cel mai puțin. E și ciudat. Am jucat cu Gaz Metan și ne-am mințit că terenul greu ne-a încurcat. Apoi a urmat partida cu Otopeni, următoarea adversară din partea de jos a clasamentului, și am fost penibili. Acum urmează Buzăul, ultima clasată, și nu știu la ce să mă mai aștept”, și-a început discursul omul de afaceri. Acesta crede că vina este împărțită în vestiarul „câinilor”. „ 51% are vină domnul Rednic, iar 49% fotbaliștii. A fost dezordine pe teren, iar de asta este responsabil antrenorul. Nu se impune în fața unor fotbaliști care nu dau totul când intră pe gazon. Apoi, s-a văzut că este neinspirat în retur. Cel mai bun exemplu este cel al lui Dănciulescu. A spus că nu o să mai joace cu el retras, iar la pauză s-a sucit. Nu a avut reacție, l-a scos pe Cristea prea repede. Este părerea mea și nu trebuie să fie nimeni de acord cu ea!”, a spus Walter.

Pedeapsă: zile în plus de cantonament

Rednic le-a comunicat elevilor săi, imediat după meciul cu CS Otopeni, prima „sancțiune”. Pentru următoarea partidă, jucătorii lui Dinamo vor intra în cantonament cu două zile mai devreme decât se stabilise inițial. Astfel, încă de joi, fotbaliștii liderului se vor reuni la Săftica în vederea meciului cu Gloria Buzău.


"Muncim toată săptămâna, plătim salarii mai mult decât decente și așteptăm etapa să ne bucurăm. Când colo, plec acasă supărat"
– Florian Walter, acționar Dinamo 

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen