Rednic nu-l iartă pe Negoiță: „Să nu se mai spună că a investit!”. Când se întoarce „Puriul” la Dinamo

Rednic nu-l iartă pe Negoiță:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Rednic, fostă glorie a roș-albilor și antrenorul care a adus ultimul titlul pentru câini, în 2007, a vorbit despre ultima experiență în „Ștefan cel Mare”. El a părăsit echipa la finalul ediției 2015 – 2016, după câteva contre cu acționarul Ionuț Negoiță.

„Nu regret nimic. Am încercat, dar dacă oamenii de acolo nu au înțeles… eu chiar am rămas surprins, nu știu ce i-a deranjat, m-am încadrat în bugetul pe care mi l-au spus la început legat și de salarii și prime, nu mai vorbesc de jucătorii care au venit gratis, cu salarii până în 6.000 de euro, după care au fost vânduți. Și acum a mai luat ceva bani de pe Mevlja. Ce m-a deranjat: eu aveam salariul cât are Bratu acum, iar după mine au venit antrenori care au câștigat mai mult.

Poate l-a deranjat că nu putea să se implice, habar nu am, nu vreau să fac greșeli. Eu nu regret nimic, el ar trebui să regrete. Singurul lucru pe care îl regret e situația în care a ajuns Dinamo și mă doare pentru suporteri. Asta e politica lui, așa vede el Dinamo, dar cred că Dinamo merită mai mult și nu cu mari investiții, să nu se mai spună că a investit, că știu ce a investit”, a spus Rednic, la Digi Sport.

Antrenorul a anunțat că nu va mai reveni la Dinamo atât timp cât Negoiță va patrona clubul, la fel procedând și-n trecut, atunci când Borcea conducea. „Mai vin când pleacă Negoiță. Am mai zis o dată, când Borcea nu o să mai fie la echipă, eu vin. Acum spun la fel, revin când Negoiță nu o să mai fie patronul acestei echipe. Nu ai ce să faci cu un om care nu are ambiție”, a anunțat omul care e acum la Al-Faisaly, în Arabia Saudită.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…