Rednic își face praf jucătorii: „Sunt mulți care n-au ce căuta la Dinamo”. Antrenorul promite marea cu sarea din sezonul viitor

Rednic își face praf jucătorii: "Sunt mulți care n-au ce căuta la Dinamo". Antrenorul promite marea cu sarea din sezonul viitor
  • Dinamo a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), de echipa Astra Giurgiu, într-un meci contând pentru etapa a XXXIV-a, ultima a Ligii I. Golurile au fost marcate de Alibec ’18 și Budescu ’55 (penalti).

Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a împrăștiat confuzie la finalul partidei. „Din punct de vedere financiar, domnul Negoiță a asigurat totul, el nu e de vină pentru jucătorii care sunt aici, ar trebui să răspundă cei care au fost aici”, a demarat fostul fundaș.

Apoi a făcut previziuni: „Eu și cu domnul Dinu Gheorghe suntem responsabili de ceea ce se întâmplă aici. Nu plec, de ce să plec!? Mi-aș fi dorit să ieșim din insolvență, dar Dinamo o să arate altfel de la anul. Sunt sigur că vor veni fotbaliști buni. O să fie un amestec de jucători cu experiență cu cei tineri. Avem acordul a trei jucători buni din campionat”.

Mircea Rednic, unul dintre cei mai buni antrenori români din ultimul deceniu, a pasat apoi gălușca fierbinte spre lotul pe care îl are la dispoziție. Tehnicianul a păstrat aceeași linie abordată și la Petrolul și a dat vina pe jucători: „Aici sunt mulți jucători care nu au ce căuta la Dinamo. Măcar încerci să alergi, n-ai nici măcar agresivitate, nimic! Mai aveau puțin și băteau din palme să vadă cum pasează cei de la Astra”.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]