Rednic i-a pus banderola pe braț lui `Săgeată`

Rednic i-a pus banderola pe braț lui `Săgeată`
  • Publicat:
  • Actualizat:

Accidentarea gravă suferită de Bogdan Lobonț, care l-a scos din circuit pentru șase luni pe portarul de 31 de ani, a mai iscat o problemă în „Ștefan cel Mare“. Cine va fi noul căpitan?

Toți ochii erau ațintiți asupra lui Dănciulescu și Marius Niculae, ambii fiind îndreptățiți pentru acest post. „Danciu-gol“ este golgheterul în activitate al Ligii I și unul dintre cei mai vechi fotbaliști din lotul „câinilor“, iar „Săgeată“ pare noul lider de pe teren și din vestiar. Astfel, misiunea lui Mircea Rednic de a numi noul purtător al banderolei a fost una destul de dificilă. Antrenorul de 47 de ani a hotărât să ia asupra sa această presiune, scutindu-i pe jucători de o situație neplăcută.

În vara trecută, când s-a supus la vot ordinea căpitanilor de echipă, favoriții au fost, în ordine, Lobonț, Bratu și Dănciulescu. În absența primilor doi, accidentați, era de așteptat ca „Danciu“ să apară la Constanța cu banderola pe braț, însă lucrurile n-au stat așa. Alesul lui Rednic s-a numit Marius Niculae, pe care, în acest moment, îl consideră cel mai influent fotbalist al lui Dinamo. „Săgeată“ este și cel mai bun marcator al roș-albilor din campionat (11 reușite), dar și un adevărat catalizator pentru colegii săi în timpul meciurilor.

"Căpitanul de echipă a fost numit de mine. Știu că înaintea meciului cu Farul pe foaia de joc a apărut Dănciulescu, dar n-a fost decât o eroare"
Mircea Rednic,antrenor Dinamo

"Am renunțat și în trecut la banderolă. Nu e nicio problemă din partea mea"
Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…