Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Rednic este „nașul” lui Răzvan

Rednic este „nașul” lui Răzvan

Dinamo merge astăzi să bată campioana egalurilor, condusă de cel supranumit „X-MAN" al Ligii I, Răzvan Lucescu. Antrenorul ardelenilor a fost, de-a lungul carierei sale, „clientul" lui Mircea Rednic. Cu excepția unei singure ocazii, pe unde l-a prins „Puriul" pe Lucescu jr, l-a și învins. În trecut, ambițiile personale ale celor doi tehnicieni, care s-au contrat deseori prin declarații „înțepătoare", excedau miza din teren. Între timp, lucrurile s-au schimbat, pentru că Rednic și Răzvan s-au împăcat. Chiar și așa însă, antrenorul lui Dinamo nici nu se gândește să-i
Rednic este "nașul" lui Răzvan

Dinamo merge astăzi să bată campioana egalurilor, condusă de cel supranumit „X-MAN” al Ligii I, Răzvan Lucescu.

Antrenorul ardelenilor a fost, de-a lungul carierei sale, „clientul” lui Mircea Rednic. Cu excepția unei singure ocazii, pe unde l-a prins „Puriul” pe Lucescu jr, l-a și învins. În trecut, ambițiile personale ale celor doi tehnicieni, care s-au contrat deseori prin declarații „înțepătoare”, excedau miza din teren. Între timp, lucrurile s-au schimbat, pentru că Rednic și Răzvan s-au împăcat. Chiar și așa însă, antrenorul lui Dinamo nici nu se gândește să-i cedeze astăzi vreun punct lui Lucescu jr. „Brașovul are o echipă bună, am văzut pe viu trei meciuri jucate de ei, primesc greu goluri. Au și un tehnician care știe să-i pună bine în teren. În plus, apare ambiția lor de a câștiga contra noastră”, avertizează Mircea Rednic.

După o „răceală” de peste trei ani, Mircea Rednic și Răzvan Lucescu au îngropat acum două săptămâni securea războiului. S-a întâmplat la finalul unui meci Brașov – CFR, 1-1, pe care „Puriul” l-a văzut live, în misiune de spionaj. Rednic a mers atunci la Răzvan, căruia i-a spus că nu este cazul să prelungească o ceartă inutilă, iar cei doi și-au dat mâna. Gestul a fost lăudat de mentorul ambilor, Mircea Lucescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]