Rednic e istorie!

Rednic e istorie!
  • Publicat:
  • Actualizat:

La finele partidei de la Buzău, Mircea Rednic a anunțat că nu intenționează să plece de la Rapid. În aceeași noapte s-a și răzgândit.

Antrenorul a fost deranjat de afirmațiile lui Copos, care a declarat la o emisiune televizată că Rednic a pierdut vestiarul, că a făcut compromisuri și că nu a avut o strategie coerentă. A fost picătura care a umplut paharul. Rednic s-a trezit de dimineață, și-a scris demisia și s-a prezentat cu ea la ProRapid. “Decizia o luasem după jocul de la Craiova, dar venea meciul cu Steaua și mi-am dorit foarte tare să câștig acel joc. Ceea ce s-a și întâmplat, cu toate că a apărut acest scandal care dovedește și el că e imposibil să te pui contra curentului. Era corect să plec după jocul cu Steaua, dar a venit prea repede partida cu Buzăul și am cedat rugăminților lui George Copos. Au venit și declarațiile făcute aseară (n.r. – duminică seara) de patron, care m-au convins definitiv”, a explicat Rednic într-un comunicat pe site-ul clubului.

"Îmi pare rău că lumea n-a înțeles că am venit să fac bine, să repetăm performanțele pe care le-am înregistrat și ca jucător, și ca antrenor" , Mircea REDNIC

Probabil că, într-o asemenea tensiune, am făcut și eu greșeli, dar numai o mașinărie ar fi putut rămâne imună la ceea ce se întâmpla în jurul nostru

Filmul DEMISIEI
>După partida de la Craiova, Rednic decide să demisioneze, dar spune că nu poate lăsa echipa înaintea meciului cu Steaua
> La finalul partidei cu Steaua, Rednic spune că a fost ultimul meci la Rapid
> Rugămințile lui Copos l-au determinat să ia o hotărâre abia după o decizie a Comisiei de Disciplină în „cazul Deaconu“
> După înfrângerea de la Buzău, Rednic anunță că nu are de gând să plece
> Afirmațiile lui Copos de după meci l-au determinat să își depună demisia

"A fost prea multă ură din partea unui grup restrâns de suporteri. Dacă ar fi fost liniște, eu spun că puteam să fi acontat deja măcar locul doi până acum" Mircea REDNIC

Victor STOICESCU
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele