Rednic: „CSU Craiova e o echipă omogenă, vom avea probleme”

Rednic:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că partida cu CSU Craiova, din cadrul etapei a II-a a Ligii I, va fi una dificilă, întrucât formația adversă este una omogenă, care nu a făcut multe schimbări în pauza competițională.

„E primul meci acasă și ne dorimi o victorie în fața suporterilor noștri. Întâlnim o echipă bună, omogenă, care nu a schimbat prea multe sezonul acesta. Au un avantaj din punctul ăsta de vedere. Sunt un pic îngrijorat pentru că miercuri Alexe și Filip nu au terminat antrenamentul, au ușoare probleme musculare. Sperăm însă până la meciul de mâine doctorul să rezolve aceste probleme. Rotariu a reintrat normal, e o soluție ca atacant pentru meciul de mâine. Indiferent cine o să joace, trebuie să câștigăm pentru că avem nevoie de trei puncte. Nu avem altă alternativă. Am analizat jocul de la Târgu Mureș, din punct de vedere defensiv a fost bine, dar ofensiv nu am prea contat„, a declarat Rednic.

Tehnicianul consideră că echipei sale nu îi va fi ușor să găsească soluțiile potrivite pentru a putea ajunge la poarta formației pregătite de Sorin Cârțu și Emil Săndoi: „Cârțu și Săndoi au făcut treabă bună de când au venit la echipă, s-a văzut și anul trecut. Nu o să fie un meci ușor. Din punct de vedere tactic, și Sorin Cârțu și Săndoi sunt bine puși la punct. O să avem probleme, trebuie să ne gândim, să găsim soluții să ajungem la poartă și să dăm goluri”.

Referitor la jucătorii transferați în această vară, Rednic s-a declarat mulțumit, considerând că jucătorul croat Aljosa Vojnovici poate deveni căpitanul echipei. „E greu de judecat jucători la trei săptămâni de când au venit la echipă, dar cred că au avut un debut bun, promițător. Trebuie să avem răbdare, fiecare săptămână e importantă pentru noi. Eu cred că merită Vojnovici banderola de căpitan. Mi-a plăcut atitudinea lui, e un jucător care se implică. Are experiență și cred că merită să fie căpitan la Dinamo. Nu arată fioros, are o agresivitate, dar e pozitivă„, a mai spus Rednic.

Directorul general al FC Dinamo, Dinu Gheorghe, speră ca la partida cu CSU Craiova să vină cât mai mulți suporteri, promițând nu vor fi dezamăgiți de jucători. „Ar fi bine să avem cât mai mulți spectatori alături de noi. Sper să vină cât mai mulți oameni, pentru că echipa asta nu îi va dezamăgi. Jucătorii care sunt la Dinamo acum vor da absolut tot ce pot„, a declarat Dinu Gheorghe.

Partida Dinamo – CSU Craiova, din cadrul etapei a II-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 21.00, pe arena din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele