„Rednic are 998 de fețe!”

„Rednic are 998 de fețe!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Porumboiu a încercat să scoată la lumină multe dintre lucrurile murdare din fotbalul nostru. Patronul Vasluiului mai spune că marele său regret este că nu va putea conduce niciodată arbitrajul din România.

Ați găsit jucătorii pentru a cheltui cele cinci milioane de euro?
Am spus că bugetul pentru transferuri este de cinci milioane de euro. Această remarcă am făcut-o din momentul în care eram pe plus trei în clasamentul adevărului.

Nu mai e valabilă suma în acest moment?
Acum, Vasluiul este la minus doi, dar și în aceste condiții suma de cinci milioane de euro rămâne disponibilă. Trebuie, însă, să fim ponderați. Vom aduce doar jucătorii de care avem nevoie. Ar fi penibil să cheltuim o grămadă de bani și să nu ne calificăm în Cupa UEFA, așa că să nu credeți că mergem cu vreun geamantan plin cu bani pentru a-i cheltui cu orice preț.

Aveți pregătit pe listă vreun nume mare?
Vasluiul nu are brandul Stelei sau al celor de la Dinamo și, de aceea, ne este greu să aducem jucători foarte cunoscuți… Trebuie să fim atenți și inspirați, așa cum am fost atunci când i-am transferat pe Kuciak, Ljubinkovic, Genchev sau pe N’Doye. Dacă vom găsi jucătorii de care avem nevoie, avem pregătiți banii pentru transferul lor.

Dacă Vasluiul nu se va califica în Cupa UEFA vă veți retrage din fotbal?
Nu. Normal că ne vom pune multe întrebări dacă nu ne vom îndeplini obiectivele. Vă asigur însă că Adrian Porumboiu nu va accepta niciodată mediocritatea.

Erau mai corupți arbitrii înainte de 1989?
Din păcate, arbitrii au o linie care cu greu poate fi modificată în timp, indiferent de sistemul în care activează. Ca o similitudine, uitați-vă ce judecători există în justiția din România. Sunt mult mai corupți decât mult prea trâmbițații arbitri.

Ca să iei titlul de campioană este de-ajuns să ai o echipă foarte puternică?
Dacă ai o echipă solidă, nu te poate opri nimeni. Atunci când ești slab, recurgi la tot felul de tertipuri, susțineri, propteli, fluiere sau fanioane.

Cine v-a ajutat cel mai mult în cariera de arbitru?
George N. Gherghe, Kolossi, Ghemigean, Rainea, Limona și Manușaride sunt oamenii care mi-au marcat și conturat cariera de arbitru.

Vi s-a propus să intrați în politică?
Da. La tot pasul.

Nu vă interesează?
Am alte probleme mult mai importante de realizat.

„Regret că nu am condus Comisia de Arbitri "

Care a fost antrenorul de la Vaslui care v-a dezamăgit cel mai tare?
Mircea Rednic.

De ce?
I-am văzut tot timpul două fețe, dar nu știam că poate să mai aibă 998.

Este adevărat că i-ați vrut la Vaslui pe Iordănescu și pe Dinu?
Da. Este adevărat.

Visați la titlul de campioană sau la Cupa României?
Normal. Până la urmă, cu toții ne înghesuim și ne îngrămădim să ajungem în vârf. Nu sunt Mafalda pentru a vă spune cu exactitate și când va lua Vasluiul primul trofeu.

Vă doriți să conduceți Comisia de Arbitri?
Mi-am dorit și regret că nu am condus Comisia de Arbitri, pentru că sunt convins că aș fi fost mult mai util prentru fotbalul românesc decât în actuala poziție. Cu certitudine aș fi reușit să formez arbitri după chipul și asemănarea mea.

Este pe drumul cel bun arbitrajul din România?
Pentru că ați deschis discuția despre acest subiect trebuie să vă spun că programul și reforma din arbitraj sunt făcute de mine încă de acum cinci-șase ani. Ultimii doi președinți ai CCA (n.r. – Ion Crăciunescu și Gheorghe Constantin) au condus după ideile mele. Din păcate, nu numai că nu s-au mai adus îmbunătățiri, dar au fost și multe derapaje de la ceea ce propusesem eu.

Care au fost ideile de bază ale dumneavoastră?
În primul rând, am propus ca arbitrii să fie indepedenți, iar comisia autonomă. Arbitrii să nu mai aibă contacte directe cu președinții sau cu patronii de club. Am propus și mărirea baremurilor și multe alte lucruri clare, tocmai ca arbitrajul să nu mai fie subordonat altor interese.

Conduceți din umbră arbitrajul de la noi?
Sunt afirmații fără nicio acoperire, ale unor oameni duși cu capul. Așa cum am spus mai înainte, eu am fost primul care a venit cu niște măsuri clare pentru ca arbitrajul din România să fie cât mai corect. Nu te poți supăra însă pe astfel de oameni… Nici când Grivei latră, nu te poți supăra pe el. Nu-i așa?

Vă doriți șefia FRF?
Nici vorbă. Sunt mult prea ocupat cu afacerile.

„Blat între Petrolul și Sportul"

Ați arbitrat și meciuri aranjate?
Da. Îmi aduc aminte de un meci între Petrolul Ploiești și Sportul Studențesc care trebuia să se încheie la egalitate. Mi-am dat seama că e blat și am așteptat momentul ca un jucător să intre în careu pentru a da penalty.
Ați așteptat mult?
Au trecut minute bune. Atunci însă când primul fotbalist a pus piciorul în careul de 16 metri, am indicat punctul cu var. Nu se întâmplase nimic. Nu l-a atins nimeni, dar am vrut să le arăt că mi-am dat seama de aranjament. Bineînțeles că s-a ratat acea lovitură de la 11 metri. Regret și acum că nu l-am pus să repete acel penalty.

În raportul de arbtraj ați consemnat aranjamentul?
Cu lux de amănunte.

Au fost făcute presiuni asupra dumneavostră înaintea vreunui meci Steaua – Dinamo?
Steaua nu a făcut niciodată presiuni asupra mea. La Dinamo, în schimb, era altfel. Când mergeam cu trenul, șeful miliției era în același compartiment cu mine și mă amenința că trebuie să o ajut pe Dinamo. Sunt multe astfel de întâmplări neplăcute, dar m-am ținut tare în fața tuturor. Nu au avut ce să-mi facă.

Sunteți cel mai curat om din fotbalul nostru?
Din arbitraj, da.

Avea și arbitri „Cooperativa" lor înainte de 1989?
Nu. Erau înregimentați în „Cooperativa" președinților de club. Steaua avea arbitrii ei, Dinamo la fel…

Criza mondială nu a ajuns la Vaslui?
Am spus-o și o repet: industria alimentară și producția agricolă nu or să moară niciodată, pentru că oamenii nu au încotro. Trebuie să mănânce. Mă aștept, totodată, la o marjă de profit de circa 4-7%. Cam aceasta este marja de profit pentru o agricultură performantă. Cine vorbește de marje de profit de 30-40-50%, acela nu trăiește în economia reală, cu siguranță.

Mai există „Ana Electronics" în arbitrajul românesc?
La magazinele acelea aveau fanioane pe televizoare și fluiere pe ecrane. Aveau însă și ceva care deranja mult. În acea firmă erau mulți arbitri activi. Ceva de neimaginat…

V-ați împăcat cu Ion Crăciunescu?
Un coleg de-al dumneavoastră m-a întrebat ce aș face dacă m-aș întâlni cu Crăciunescu într-un restaurnant. L-aș invita la masă pentru a bea un șpriț, dar nu înainte de a căuta repede un laptop pentru a-mi arăta și mie contactul de la faza în care Sorin Corpodean a dat penalty pentru FC Argeș în minutul ‘90. În rest, numai de bine!

200
de milioane de euro. Aceasta este cifra de afaceri pe care a rulat-o Adrian Porumboiu în 2008 prin firmele sale

ADRIAN PORUMBOIU

1. "Mi-am dorit să conduc arbitrajul românesc. Este unul dintre marile regrete al mele. Nu pot face asta, pentru că sunt patron de echipă. Sunt convins că aș fi reușit să scot arbitrii după chipul și asemănarea mea"

2. "Steaua nu a făcut niciodată presiuni asupra mea. La Dinamo, în schimb, era altfel. Când mergeam cu trenul, șeful miliției era în același compartiment cu mine și mă amenința că trebuie să o ajut pe Dinamo. Sunt multe astfel de întâmplări neplăcute, dar m-am ținut tare în fața tuturor. Nu au avut ce să-mi facă"

3. “Am spus-o și o repet: industria alimentară și producția agricolă nu or să moară niciodată, pentru că oamenii nu au încotro. Trebuie să mănânce”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…