Rednic a fost pupat de „bizonul” Gnohere, în semn de mulțumire: „Acum are 95 de kilograme în loc de 96”. Ce spune antrenorul lui Dinamo despre plecarea lui Dinu Gheorghe și transferul lui Lazăr la Botoșani

Rednic a fost pupat de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a reușit o nouă victorie în Liga 1, 2-0 cu Petrolul, și a ajuns la egalitate de puncte cu liderul Viitorul. Mircea Rednic este mulțumit de randamentul celor doi atacanți, Essombe și Gnohere, autorii celor două goluri.

Dinamo este una dintre cele mai în formă echipe din campionat, în acest început de sezon. „Câinii” și-au trecut în cont o nouă victorie și sunt în grafic cu obiectivele, clasarea pe unul dintre primele două locuri. Pentru meciul cu Petrolul, Rednic a venit și cu o surpriză: titularizarrea lui Esscombe, aflat la primul meci la Dinamo.

Atacantul camerunez n-a dezamăgit și a deschis scorul, dar a fost schimbat în partea a doua cu Gnohere, care a înscris și el. Mircea Rednic spune că a fost vorba despre pregătirea fizică a celor doi, dar spune că are mare încredere în ei. Pentru această atitudine a antrenorului, Rednic a fost pupat de Gnohere la interviuri, în semn de mulțumire pentru încredere:

„A fost o repriză bună. A fost cea mai bună repriză aici, pe Dinamo. Am luat trei puncte, n-am luat gol, eu zic că e o seară reușită. Am zis că sunt atacanți buni, dar trebuie să avem răbdare cu ei. În ultimele trei etape l-am sacrificat pe „Bizon”, pentru că nu aveam soluții. Acum, își vor împărți minutele, 60 de minute unul, 30 de celelalte.

Gnohere are 96 de kilograme, în loc de 95. Eu zic că după întreruperea campionatului vor ajunge amândoi la zi cu pregătirea”, a declarat Rednic la DigiSport.

Mircea Rednic a comentat și situația lui Valentin Lazăr, care este aproape de a se transfera la FC Botoșani: „Cei de la Botoșani îl doresc foarte mult pe Lazăr. Știu situația lui. Nu l-am inclus în lot, pentru că nu era prezent cu mintea la meci. După ce am discutat cu el aseară, mi-am dat seama că nu mă pot baza pe el pentru acest meci. El este în lotul nostru și-l vom folosi dacă nu va pleca la Botoșani. Nu este vorba despre Martinus. Martinus este un jucător bun, dacă nu va fi el, vedem noi pe cine luăm”, a mai spus Rednic.

„Puriul” a vorbit și despre Dinu Gheorghe, care a plecat de la Dinamo în urmă cu câteva zile. Rednic susține că decizia lui Ionuț Negoiță n-a avut legătură cu eșecurile lui Dinu Gheorghe în campania de transferuri: „Mie îmi pare rău că Dinu Gheorghe a plecat de la echipă. Dar nu este adevărat că el a plătit pentru cei patru jucători pe care i-a ratat. Boldrin s-a dus acolo, pentru că noi suntem în insolvență. Cernat a fost convins de Hagi…deci n-a fost vorba despre transferuri.”
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…