Recital de 1 mai!

O partidă cu multe goluri în poarta oaspeților, care nu ar fi trebuit să pună mari probleme echipei gazdă. Cam așa ar fi trebuit să fie partida din Ghencea din această seară, dintre Steaua și Oțelul, dacă ar fi fost să ne luăm după statistică, una evident de partea Stelei. Lucru care s-a și întâmplat până la urmă, Steaua reușind în fața Oțelului cel mai bun scor din acest campionat, 5-0. Gălățenii nu aveau decât un singur succes în Ghencea, în 1997, un 3-1. De atunci oțelarii au mai venit de 10 ori în Ghnecea, iar în ultimele opt elevii lui Grigoraș nu înscriseseră decât o singură dată! În schimb, în ultimele trei meciuri de acasă cu Oțelul, roș-albaștrii perforaseră poarta gălățenilor. Steaua îcepe în forță și contabilizează primul șut pe spațiul porții lui Kolev încă din primul minut, dar portarul Oțelului respinge șutul golgeterului Kapetanos. Roș-albaștrii mai bifează câteva cornere în primele minute, însă fazele fixe nu mai sunt de mult un atuu pentru Steaua. De partea cealaltă, oaspeții au amenințat poarta lui Zapata cu o "bombă" a lui S, Costin, din lovitură liberă, de la 30 de metri, dar columbianul a scos de sub transversală.
Recital de 1 mai!

O partidă cu multe goluri în poarta oaspeților, care nu ar fi trebuit să pună mari probleme echipei gazdă. Cam așa ar fi trebuit să fie partida din Ghencea din această seară, dintre Steaua și Oțelul, dacă ar fi fost să ne luăm după statistică, una evident de partea Stelei. Lucru care s-a și întâmplat până la urmă, Steaua reușind în fața Oțelului cel mai bun scor din acest campionat, 5-0.

Gălățenii nu aveau decât un singur succes în Ghencea, în 1997, un 3-1. De atunci oțelarii au mai venit de 10 ori în Ghnecea, iar în ultimele opt elevii lui Grigoraș nu înscriseseră decât o singură dată! În schimb, în ultimele trei meciuri de acasă cu Oțelul, roș-albaștrii perforaseră poarta gălățenilor. Steaua îcepe în forță și contabilizează primul șut pe spațiul porții lui Kolev încă din primul minut, dar portarul Oțelului respinge șutul golgeterului Kapetanos. Roș-albaștrii mai bifează câteva cornere în primele minute, însă fazele fixe nu mai sunt de mult un atuu pentru Steaua. De partea cealaltă, oaspeții au amenințat poarta lui Zapata cu o "bombă" a lui S, Costin, din lovitură liberă, de la 30 de metri, dar columbianul a scos de sub transversală. 

După o jumătate de oră de joc cade și golul, în poarta Oțelului, însă după o fază care nu anunța nimic. Toja se luptă cu trei gălățeni, balonul sare la Tiago, iar portughezul îi pasează rapid lui B. Stancu, care nu-l iartă pe Kolev, din 16 metri. A fost a doua pasă de gol consecutivă a închizătorului Stelei și a opta reușită a lui Stancu în acest sezon. Cu un minut înainte de finalul primei reprize, totul se decide în Ghencea, după o colaborare între Kapetanos și D. Moreno. Grecu deviază un balon cu capul și-l lansează pe decarul Stelei spre poarta lui Kolev, iar Giurgiu nu găseșete altă variantă decât să-l agațe pe columbian din spate, în careu. Roșu direct și penalty pentru Steaua. Cel care-și face curaj să execute e Goian, care reușește să înscrie, cu ceva emoții, după ce Kolev a ghicit colțul și a atins puțin balonul, dar nu a putut evita reușita stelistului.

Cu un om în minus, Oțelul devine în repriza secundă simplu sparring-partner pentru roș-albaștri. După aproape o oră de joc, Steaua înscrie al treilea gol, iar Toja (58) bifează prima reușită în tricoul roș-albastru, după un șut cu stângu, lângă bara din dreapta a lui Kolev, din interiorul careului. În minutul 67, D. Moreno scrie 4-0 pe tabelă, după o fază totuși suspectă. Columbianul îi pasează pe culoar lui A. Ionescu, intrat pe teren în locul lui Stancu, olteanul face o alunecare în careul gălățean, însă după ce atinge și balonul îl lovește și pe Kolev, care rămâne întins pe gazon. Venit din spate, D. Moreno îndeplinește o formalitate, însă oțelarii protestează solicitând fault la portar.

Cu patru minute înainte de final, Steaua reușește scorul campionatului. Cum era trecut de minutul 80, cel care își trece numele pe tabelă e grecul Kapetanos, cu o lovitură de cap din 6 metri, după o centrare perfectă a lui Ochiroșii, de pe partea dreaptă.

Scor final 5-0 pentru Steaua, iar, cel puțin până mâine, roș-albaștrii urcă pe poziția a patra în Liga I.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Șoc în meciul Universității Craiova! Kabuye a căzut pe teren, în timp ce CFR Cluj e în dezavantaj cu Tromso
Mediafax
Cristina ICH, zero regrete după ce i-a 'suflat' soțul celei mai bune prietene: 'Dacă aș da timpul înapoi, aș face fix la fel!'
Cancan.ro
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Râzi cu lacrimi
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Descopera.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Modernizează-ți mașina fără investiții mari. Cinci accesorii recomandate șoferilor
Promotor.ro