Reacție DURĂ‚ a lui Mutu după înfrângerea cu CFR Cluj: „Dinamo e un club mediocru!” Schimbări URIAȘE anunțate din iarnă: ce transferuri se vor face

Dinamo a pierdut meciul cu CFR Cluj, scor 0-2, iar Adrian Mutu recunoaște că echipa nu este la nivelul pe care toți suporterii și l-ar dori. Mai mult, managerul general din „Ștefan cel Mare” spune că Dinamo este în acest moment o formație „mediocră” din punct de vedere al jocului.

Mutu anunță schimbări importante din iarnă, atunci când se va deschide perioada de transferuri: vrea să aducă 2-3 jucători importanți în mercato și să „scape” de fotbaliștii care au ajuns la nivel de blazare sau care nu pot ajuta echipa din punct de vedere al valorii sportive.

„Știu câțiva jucători pe care i-aș dori la echipă. Nu foarte mulți, cum s-a întâmplat în trecut. Vreau 2-3 jucători importanți. Eram dezamăgit de atitudinea băieților care nu și-au dat seama de importanța meciului de aseară. Dinamo venea după o serie de rezultate bune, am ratat o șansă de a face un pas important pentru că Steaua și Craiova nu obținuseră rezultate bune. Dinamo se află, la nivelul echipei, într-o mediocritate de câțiva ani. Asta am încercat să fac atunci când am vrut să pun presiune. Am încercat să-i fac să respecte blazonul, dar în momentul de față e un club mediocru la nivelul jocului. Din decembrie vom face unele schimbări, să aducem acei 2-3 jucători de care vorbeam și să vindem unii jucători despre care noi credem că nu ne pot ajuta. Deocamdată, nu i-am cerut bani domnului Negoiță pentru că sunt în tatonare cu jucătorii”, a declarat Adrian Mutu la ProSport LIVE.

ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania