Reacția lui Vali Lazăr după ce a lăsat Dinamo pentru banii din Qatar: „Am 28 de ani, m-am gândit la viitorul familiei mele”. De ce i-au transmis colegii „să nu se mai întoarcă”

Valentin Lazăr, mijlocașul echipei Dinamo, a declarat că este foarte încântat de împrumutul Al Sailiya și a mulțumit conducerii formației din Șoseaua Ștefan cel Mare că a acceptat plecarea sa în Qatar.
Reacția lui Vali Lazăr după ce a lăsat Dinamo pentru banii din Qatar: "Am 28 de ani, m-am gândit la viitorul familiei mele". De ce i-au transmis colegii "să nu se mai întoarcă"

Valentin Lazăr, mijlocașul echipei Dinamo, a declarat că este foarte încântat de împrumutul Al Sailiya și a mulțumit conducerii formației din Șoseaua Ștefan cel Mare că a acceptat plecarea sa în Qatar.

Valentin Lazăr a părăsit-o pe Dinamo, în a doua parte a campionatului, și a plecat împrumut în Qatar, pentru 4 luni, la Al-Sailiya, acolo unde va fi coleg cu Dragoș Grigore, fundașul central al naționalei României.

„Mă bucur că am reușit să ajung în Qatar și sper să joc cât mai bine, iar cei de acolo să activeze clauza de cumpărare. Am vorbit cu Dragoș Grigore, m-a asigurat că totul este în regulă, sunt condiții foarte bune, este un club foarte serios, care nu are nicio problema financiară. Mă bucur că oamenii din conducerea lui Dinamo m-au înțeles. Am 28 de ani, m-am gândit la viitorul familiei mele”, a declarat Valentin Lazăr la Dolce Sport.

Mijlocașul are și câteva dorințe la început de 2017. Valentin Lazăr nu mai vrea să revină la Dinamo, însă crede că elevii lui Ioan Andone vor câștiga Cupa Ligii, după ce au învins în prima manșă din semifinale, scor 3-1, marea rivală, FC Steaua București.

„Colegii de la Dinamo mi-au urat bafta și speră să nu mă mai întorc, pentru că ei știu bine că acolo voi avea un viitor foarte bun pentru mine și pentru familia mea. Le-am urat să câștige Cupa Ligii, cred că nu o să fie o problema, Cupa României și în campionat îmi doresc să termine în primele trei, pentru că acesta a fost obiectivul de la început. Dacă vor câștigă majoritatea meciurilor rămase și vor face un punctaj mare, sper să se bată și la campionat”, a mai spus mijlocașul de 28 de ani.

Dinamo este pe locul cinci în Liga I, cu 32 de puncte și va juca în primul meci oficial din 2017, pe teren propriu, cu liderul Viitorul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro