Administratorul judiciar de la Dinamo îi liniștește pe suporteri în cazul depunctării: „Există căi de atac, dar nu vom ajunge acolo!”

Administratorul judiciar de la Dinamo îi liniștește pe suporteri în cazul depunctării: „Există căi de atac, dar nu vom ajunge acolo!”
  • Publicat:

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar de la Dinamo, a asigurat că echipa din „Ștefan cel Mare” nu va fi depunctată și dacă totuși se va întâmpla acesta știe ce are de făcut.

După ce cinci dintre creditori au contestat tabelul principal al creanțelor publicat de administratorul judiciar RTZ & Partners SPRL, Dinamo riscă depunctarea dacă nu rezolvă problema până la finalul lunii noiembrie.

Administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureșan, a negat acest risc, însă Răzvan Zăvăleanu a explicat că există această posibilitate, însă s-a declarat convins că echipa din „Ștefan cel Mare” nu va ajunge în acea situație.

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar de la Dinamo, despre posibila depunctare a echipei

Totuși, în cazul în care se va ajunge la depunctare, Răzvan Zăvăleanu susține că este pregătit să apeleze la căile de atac existente.

„Riscul acesta există nu numai pentru Dinamo, ci pentru orice echipă la monitorizare, dacă există nişte datorii. Din punctul meu de vedere, regulamentul nu poate să bată legea. În ideea de a fi acoperiţi 100%, am fi vrut să avem planul de reorganizare gata până în noiembrie. Însă vom vedea cum stau lucrurile. Nu ne agităm mai mult decât este cazul. Este o problemă la care evident că suntem atenţi.

La mareea de creditori pe care o avem, cinci creditori înseamnă foarte puţin. Ne puteam aştepta să avem mai multe contestaţii. Am făcut o adresă în sensul ăsta. O adresă care, în mod normal, face parte din documentele confidenţiale de la dosarul cauzei.

Optimist am fost de la bun început. Cunoaştem riscurile, am ştiut despre ce e vorba. Nu este cum ar fi o surpriză chestia asta. A fost în atenţia noastră. În niciun caz nu mă gândesc că va fi depunctată Dinamo. Evident, există căi de atac, dar nu mă gândesc deloc la chestia asta pentru că nu cred că vom ajunge în situaţia respectivă. Potrivit legii, datoriile nu pot fi plătite decât după aprobarea planului de reorganizare”, a spus Răzvan Zăvăleanu, potrivit Fanatik.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele