Răzvan Burleanu, despre situația lui Dinamo: „Domnul Duru funcționează ca un paznic al regulamentelor!”

Răzvan Burleanu, despre situația lui Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo nu a primit dreptul de a participa în cupele europene în sezonul următor din partea comisiilor din România, astfel că echipa pregătită de Mircea Rednic mai are o singură cale de atac: Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane.

Răzvan Burleanu, președintele FRF, nu a dorit să comenteze prea mult pe marginea acestui subiect precizând doar că merge pe mâna forurilor din România.

„Nu vreau să mă transform într-un apărător al Comisiei de Licențiere pentru că este o comisie independentă, iar domnul Duru funcționează ca un paznic al regulamentelor. Ceea ce pot să mai menționez este că colegii mei au discutat la UEFA cu toți omologii noștri din departamentul de licențiere de acolo, astfel că am întreprins toți pașii ca poziția departamentului de licențiere să fie una solidă.

Ambele comisii de licențiere au luat aceasta decizie. În momentul de față, posibilitatea pe care o are clubul Dinamo este să meargă la TAS să atace această decizie”, a spus Burleanu, conform DolceSport.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…