Răzvan Burleanu, contrat în Bănie înainte de al treilea mandat în fruntea FRF: „Universitatea Craiova este total împotriva acestei idei!”

Redactor:
Ion Filip
  • Publicat:

Universitatea Craiova i-a reproșat lui Răzvan Burleanu (37 de ani) existența barajului de calificare în Conference League.

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal din 2014, se pregătește pentru al treilea mandat la cârma forului, pe care îl va obține cu siguranță. Conducătorul este singurul candidat la alegerile de marți, 12 aprilie, astfel că votul membrilor Adunării Generale va fi unul pur formal. Cu toate acestea, Burleanu a mers în campanie electorală prin țară, iar la Craiova a primit reproșuri din partea oficialilor Universității.

Conducătorii clubului din Bănie s-au poziționat împotriva existenței barajului de calificare în Conference League dintre ocupanta locului 3 din play-off și cea mai bună formație din play-out.

Răzvan Burleanu, contestat de Universitatea Craiova înainte de alegeri

Universitatea Craiova i-a transmis lui Răzvan Burleanu că barajul de acces în Conference League nu ar trebui să existe. La finalul sezonului, primele două clasate din play-out vor juca între ele, iar câștigătoarea va da piept în barajul decisiv cu ocupanta poziției a treia din play-off pentru calificarea în cupele europene.

Oltenii au profitat de vizita lui Răzvan Burleanu la Craiova și au contestat acest sistem, dar în cele din urmă au fost nevoiți să accepte situația, fiind în minoritate.

„În momentul în care Răzvan Burleanu a venit în campanie la Craiova, ne-am întâlnit toţi de la club cu el şi cu nea Sorin (n.r. – Sorin Cârţu), şi Marcel Popescu, cu Marian Copilu. De atunci ne-am exprimat punctul de vedere.

Universitatea Craiova este total împotriva acestei idei, nu ni se pare deloc la locul ei o astfel de decizie, dar, din păcate, suntem minoritari. Sunt multe cluburi cărora le convine această… Şi federaţiei îi convine”, a declarat directorul general al Universităţii Craiova, Ovidiu Costeşin.

În timpul vizitei în Craiova, Răzvan Burleanu s-a întâlnit atât cu reprezentanții Universității, cât și cu ai concitadinei FC U.

Știri despre
Pe aceeași temă
Vedeta, ruptă de beată! A băut pe plajă până s-a făcut praf! Şi-a dat jos şi hainele şi...Imagini de necrezut
Vedeta, ruptă de beată! A băut pe plajă până s-a făcut praf! Şi-a dat jos şi hainele şi...Imagini de necrezut
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000…
Bookmakerii sunt siguri: FCSB nu poate scăpa calificarea în play-off-ul Conference League
Bookmakerii sunt siguri: FCSB nu poate scăpa calificarea în play-off-ul Conference League
„Arăți cu 10 ani mai tânăr lângă ea”. Cine e modelul de 21 de ani cu care s-a pozat Jose Mourinho
„Arăți cu 10 ani mai tânăr lângă ea”. Cine e modelul de 21 de ani cu care s-a pozat Jose…
Anamaria Prodan este în culmea fericirii. Noi imagini incendiare cu bărbatul care a apărut în viața ei
Anamaria Prodan este în culmea fericirii. Noi imagini incendiare cu bărbatul care a apărut în viața ei
Ce se întâmplă cu CREIERUL NOSTRU? Este POSIBIL ca acesta să se MICȘOREZE?
Ce se întâmplă cu CREIERUL NOSTRU? Este POSIBIL ca acesta să se MICȘOREZE?
Cea mai zgârcită mireasă din lume! Câți bani le-a cerut invitaților, drept dar de nuntă
Cea mai zgârcită mireasă din lume! Câți bani le-a cerut invitaților, drept dar de nuntă
Vestea cumplită despre CONSTANTIN ENCEANU: În final a pierdut lupta! E teribil
Vestea cumplită despre CONSTANTIN ENCEANU: În final a pierdut lupta! E teribil
Jurnalul criminalului din Bascov. A decis să își omoare familia, după ce a aflat că vrea să îl interneze
Jurnalul criminalului din Bascov. A decis să își omoare familia, după ce a aflat că vrea să îl interneze
20 de semne de ciroză. Ce indicii îți dă corpul când ai ficatul distrus. Ficatul gras e stadiul 1 al cirozei
20 de semne de ciroză. Ce indicii îți dă corpul când ai ficatul distrus. Ficatul gras e stadiul 1 al…
Ce s-a întâmplat cu MILF-ul care a înnebunit adolescenții în „American Pie”: Am făcut-o de 200 de ori
Ce s-a întâmplat cu MILF-ul care a înnebunit adolescenții în „American Pie”: Am făcut-o de 200 de ori
China intensifică relaţiile cu Rusia şi consideră SUA
China intensifică relaţiile cu Rusia şi consideră SUA "principalul instigator" în criza din Ucraina
BANCUL ZILEI: Un tip și-o tipă în lift. El îi atinge bustul voluptos: “Doamnă, dacă și inima este…”
BANCUL ZILEI: Un tip și-o tipă în lift. El îi atinge bustul voluptos: “Doamnă, dacă și inima este…”
EXCLUSIV Bărbatul cu
probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese
evaluat de o comisie din 2004
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Loredana Groza s-a pozat fără chiloți și a ”scăpat” imaginea pe internet!
Loredana Groza s-a pozat fără chiloți și a ”scăpat” imaginea pe internet!
Cel mai ciudat VOLVO din istorie a apărut pe străzile din Suedia - VIDEO
Cel mai ciudat VOLVO din istorie a apărut pe străzile din Suedia - VIDEO
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!