FRF pune tunurile pe antrenorii indisciplinați! Răzvan Burleanu a anunțat reguli noi: „A fost introdusă o sancțiune pentru comportamentul nesportiv pe marginea terenului” | VIDEO

FRF pune tunurile pe antrenorii indisciplinați! Răzvan Burleanu a anunțat reguli noi: „A fost introdusă o sancțiune pentru comportamentul nesportiv pe marginea terenului” | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a susținut o conferință de presă în care a anunțat, printre altele, introducerea unei reguli noi cu privire la comportamentul antrenorilor în timpul meciurilor.

Dacă până acum cartoașele galbene încasate de către antrenori nu se acumulau în vederea unei suspendări ulterioare, Federația Română de Fotbal a decis să schimbe această regulă.

Începând din sezonul viitor, antrenorii vor fi tratați precum fotbaliștii. La patru cartonașe galbene acumulate, aceștia for primi o etapă de suspendare.

Răzvan Burleanu anunță sancțiuni pentru antrenorii indisciplinați

De asemenea, Răzvan Burleanu a anunțat că această regulă va fi completată și de sancțiuni financiare în ceea ce îi privește pe antrenorii indisciplinați.

„La propunerea Comisiei Centrale a Arbitrilor, a fost introdusă o sancţiune pentru antrenorii care au un comportament nesportiv pe marginea terenului şi acumulează implicit cartonaşe galbene pe durata unui sezon competiţional.

Dacă până acum aceste avertismente nu se cumulau, de acum înainte, antrenorii care vor acumula patru cartonaşe galbene vor primi o etapă de suspendare. În Cupa României această sancţiune se va aplica la cumulul a două cartonaşe. Pedeapsa va fi însoţită de o sancţiune financiară”, a spus Răzvan Burleanu, în cadrul conferinței de presă susținută la Casa Fotbalului.

Regula U21, modificată

După ce majoritatea conducătorilor și antrenorilor din fotbalul românesc s-au plâns de strictețea Regulii U21, mai exact de obligativitatea introducerii a doi juniori pe teren, FRF a decis modificarea acesteia.

Totuși, această modificare nu vine fără consecințe. Cluburile ar putea rata obținerea licenței pentru Liga 1 și ar putea fi amendate cu 100 de mii de lei dacă nu investesc în propriile academii.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele