„Războiul” dintre FCSB și CFR se mută pe piața transferurilor! Clujenii sunt interesați de fotbalistul pe care Becali îl dorește insistent: „Îl apreciem, e un jucător de valoare”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Războiul de la distanță dintre FCSB și CFR se va da, în această iarnă, și pe piața transferurilor. Prin vocea lui Iuliu Mureșan, ardelenii au anunțat că sunt interesați de serviciile lui Olimpiu Moruțan (18 ani), fotbalist dorit cu insistență și de Gigi Becali.

Președintele CFR-ului a dezvăluit că echipa sa are de gând să mai achiziționeze un fotbalist valoros și eligibil pentru regula Under 21 și a confirmat, printre rânduri, că Olimpiu Moruțan, mijlocașul ofensiv de la FC Botoșani, se află pe lista lui Dan Petrescu: „Cristi Manea e fotbalistul titular prin care noi acoperim regula U21, dar în iarnă ne dorim să mai aducem un jucător valoros de această vârstă. Avem o listă cu șase jucători din care vom alege, dar nu vă pot spune că-l vom aduce pe Moruțan. Știți că eu nu fac transferuri prin intermediul presei, însă vă pot spune că îl apreciem pe Moruțan, deoarece este un fotbalist de valoare. Vom încerca să ne batem la titlu și vrem să avem un lot cât mai puternic”, a spus Mureșan, citat de ziare.com.

De-a lungul ultimelor luni, Gigi Becali a încercat de mai multe ori să-l cumpere pe Olimpiu Moruțan, dar negocierile nu au ajuns în punctul final. Finanțatorul vicecampioanei a oferit 800.000 de euro și 20% dintr-un viitor transfer, dar condițiile nu au fost acceptate de șefii de la FC Botoșani, care au preferat să-l păstreze pe micuțul mijlocaș ofensiv, în speranța că vor obține un preț mai bun.

Odată interesul lui PSV stins, moldovenii au negociat și cu Dinamo Kiev și au cerut 1,5 milioane de euro, preț considerat prea mare de ucraineni.

Pe aceeași temă
Delia Matache, cu totul la vedere. Imagini 'perverse' la piscină

Românul care a îngrozit Marea Britanie. Deghizat în curier, a intrat într-o casă bătând trei femei până la
inconştienţă
Românul care a îngrozit Marea Britanie. Deghizat în curier, a intrat într-o casă bătând trei femei până la inconştienţă
Uciderea deputatului conservator David Amess, calificată drept act terorist

Sergio Ramos, sabotat de coechipieri!? Ce jucători i-au cerut lui Al-Khelaifi să scape de spaniol

5 modele de mașini păguboase pe care nu trebuie să le cumperi niciodată, indiferent cât de ieftine sunt!

Elev decedat, vaccinat cu prima doză și diagnosticat cu COVID

Laurenţiu Reghecampf, decizie RADICALĂ în scandalul momentului. „Îmi cer scuze, nu se va mai repeta!”

Ce salariu are un preot. Suma incredibilă pe care o încasează lunar

Dieta antiinflamatorie. Alimentele care luptă cu îmbătrânirea, durerea și bolile cronice

I se spunea CĂLĂUL și a fost cel mai mare CRIMINAL al tuturor timpurilor. Cum a gândit SOLUȚIA FINALĂ pentru a...

Fiica unui mare sportiv era live când s-a întâmplat „dezastrul”. Fanii au încremenit, iar ea a crezut că moare de rușine

Gina Pistol și-a luat fetița și A PLECAT din casa lui Smiley!

Lora a uimit pe toată lumea cu anunţul facut! 'Da, am adoptat!'

A început cel mai mare jaf din istoria României! Catastrofa care va lovi crunt toată țara

Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic

10 alimente și suplimente care subțiază sângele și reduc riscul de cheaguri

Ora de iarnă 2021. Când se dau ceasurile înapoi, în România; De ce nu s-a mai renunţat la ora de vară

Patru produse utile pentru sănătate, disponibile acum la Lidl

VIDEO Trucuri pentru a avea mai multe locuri în avion

BANCUL ZILEI – Fetele de măritat și detaliile picante din dormitor

Ons Jabeur e ocolită de sponsori! De ce nu poate semna contracte consistente, chiar dacă tocmai a intrat în Top 10 WTA

O multinaţionala americană se extinde agresiv în România. ”Vrem sa ne dublam numărul de angajaţi în următoarele 6 luni”

„Squid Game” a ajuns și la Kim Jong-un. Este uluitor ce a cerut dictatorul

Anunțul lui Laurențiu Reghecampf după ce și-a făcut cont oficial de Instagram. A urmat o reacție surpriză a fanilor

Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța

Pedeapsă grea primită de șoferița din Buzău care a lovit intenționat un polițist pe motocicletă. Stă în arest preventiv de la accident!

FOTO. Loredana Groza, noi imagini controversate! Cum s-a lăsat pozată și filmată cântăreața

FOTO. Dana Săvuică, imagini interzise cardiacilor, la 51 de ani! Cum arată în costum de baie

×