Raport de activitate al comisiei anti-blaturi: trei întâlniri în opt luni. Răzvan Burleanu: „Vor fi schimbări în acest departament”

Raport de activitate al comisiei anti-blaturi: trei întâlniri în opt luni. Răzvan Burleanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Imediat după instalarea lui Răzvan Burleanu în funcția de președinte al FRF, toți angajații de la „Casa Fotbalului” au intrat într-un proces de evaluare al cărui final va fi pe 17 mai, atunci când va fi anunțată noua organigramă a Federației. Toți cei care lucrează în structurile federale au întocmit, în cele cinci săptămâni trecute de la alegeri, rapoarte de activitate pe care le-au prezentat noilor conducători. 

Unul dintre departamentele față de care Răzvan Burleanu și-a manifestat public nemulțumirea a fost cel de integritate, în cadrul căruia lucrează Ioan Hurdubaie și Lucian Ghiță. Acest lucru s-a întâmplat chiar luni, la ultima conferință de presă susținută de președinte la „Casa Fotbalului”: „În momentul de față, în Departamentul de Integritate avem doi oameni, care, spre surprinderea mea, sunt angajați part-time. De parcă asigurarea integrității unei competiții se face part-time, de la 08:00 la 12:00 și după aceea n-o mai faci. Vor fi schimbări și în acest departament. Nu mai știu exact ce conținea raportul de activitate al ofițerilor de integritate, dar nu erau lucruri care să ne mulțumească”. 

Trei întâlniri în opt luni

ProSport a intrat în posesia unui raport de activitate al Comisiei de Integritate pe care Ioan Hurdubaie și Lucian Ghiță l-au întocmit pentru perioada 1 iunie 2013 – 1 februarie 2014. Raportul a făcut parte din bilanțul anual al Federației și a fost prezentat membrilor Comitetului Executiv pe 5 martie, în ultima zi a lui Mircea Sandu ca președinte al FRF. În opt luni de activitate, ofițerii de integritate au raportat doar participarea la trei întâlniri. Cea mai importantă dintre acestea, cea din 12 iunie 2013, atunci când o delegație a FRF a fost în audiență la Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport din cadrul Senatului, a fost programată și, ulterior, condusă de Mircea Sandu. 


Știți și dumneavoastră că, în orice domeniu în care lucrurile o iau pe un făgaș nedorit, niciodată nu este prea târziu pentru a pune piciorul în prag
Ioan Hurdubaie, ofițer de integritate FRF, în martie 2012


Ce au făcut ofițerii de integritate ai FRF între 1 iunie 2013 și 1 februarie 2014 (transcript din raportul prezentat în CEx pe 5 martie)

  • În data de 12 iunie 2013, o delegație a FRF, condusă de președintele Mircea SANDU , a fost primită în audiență la Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport a Senatului. Ca urmare a discuțiilor purtate cu privire la recomandările UEFA în materia combaterii trucării meciurilor. Ca urmare a acestor discuții, în data de 23 septembrie 2013 a fost transmis către doamna senator Ecaterina Andronescu, președintele Comisiei amintite, un proiect de propunere legislativă pentru incriminarea meciurilor trucate
  • În data de 5.08.2013 a fost prezentată o propunere legată de pericolul trucării meciurilor cu ocazia Adunării Generale a reprezentanților cluburilor de fotbal participante în Liga a II-a și în Liga a III-a
  • În data de 12 noiembrie, la sediul AFAN s-a desfășurat prima reuniune a Comitetului Mixt de Acțiune instituit în cadrul proiectului „Don’t Fix It” și în cadrul căruia FRF este reprezentată de un ofițer de integritate

Ce ar trebui să facă un ofițer de integritate

Departamentul de Integritate al FRF a fost creat la cerința UEFA și tot forul european este cel care suportă salariile lui Ioan Hurdubaie și Lucian Ghiță. Conform cerințelor UEFA, ofițerii de integritate au datoria să educe familia fotbalului din țara de proveniență printr-un plan coerent de protecție și prevenție, să armonizeze regulamentele, statutele, să implementeze sisteme și proceduri de detectare a meciurilor suspecte de a fi trucate pentru pariuri, să coopereze cu autoritățile locale și să implementeze sancțiuni dure tuturor celor implicați în trucarea meciurilor. 


Ioan Hurdubaie, ofițer de integritate al Federației Române de Fotbal

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele