„Sper ca Rapid să rămână doar cu cele două victorii în Bănie”

Tehnicianul italian al Universității Craiova, Nicolo Napoli, avertizează că problemele de la nivelul conducerii Rapidului nu-i va împiedica pe giuleșteni să facă orice pentru a învinge în Bănie. "Sper să fie un meci frumos, întâlnim o echipă bună, o echipă care vine după cinci meciuri fără înfrângere. Vrem să facem un meci bun, pentru că avem nevoie de asta după un meci mai puțin bun în Cupă. Băieții sunt bine, am vorbit și ieri și azi despre meciul din Cupă. Suntem cu toții conștienți că nu a fost un meci bun, dar nu avem ce să mai facem. Nu știam că Rapid a învins doar de două ori aici, sper să rămână tot cu atâtea victorii și după acest meci", a spus Napoli.
"Sper ca Rapid să rămână doar cu cele două victorii în Bănie"

Tehnicianul italian al Universității Craiova, Nicolo Napoli, avertizează că problemele de la nivelul conducerii Rapidului nu-i va împiedica pe giuleșteni să facă orice pentru a învinge în Bănie.

"Sper să fie un meci frumos, întâlnim o echipă bună, o echipă care vine după cinci meciuri fără înfrângere. Vrem să facem un meci bun, pentru că avem nevoie de asta după un meci mai puțin bun în Cupă. Băieții sunt bine, am vorbit și ieri și azi despre meciul din Cupă. Suntem cu toții conștienți că nu a fost un meci bun, dar nu avem ce să mai facem. Nu știam că Rapid a învins doar de două ori aici, sper să rămână tot cu atâtea victorii și după acest meci", a spus Napoli.

În 35 de meciuri disputate in Banie intre Universitatea Craiova si Rapid, giulestenii au castigat doar de doua ori, 1-0 in 1998 si 3-1 in 2002.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Efectul Alex Eala! O tară întreagă s-au îndrăgostit de tenis după victoria de la Washington
Mediafax
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
„Dimineață mi-am pus plapuma”. Disperat de caniculă, un fost sportiv și-a amenajat subsolul blocului și doarme acolo în fiecare noapte
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
Vincenzo Castellano a cerut-o în căsătorie pe Elena Economu! După doi ani de iubire, fostul soț al Antoniei se pregătește de nuntă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Prima Tesla Model S Signature din România a fost livrată! Cine este proprietarul?
Promotor.ro