Rapidul caută acționari

  • Publicat:
  • Actualizat:

Copos cere respectarea contractului „la virgulă“, Taher se simte păcălit și nu mai vrea Rapidul.

Mâine va avea loc Adunarea Generală a Acționarilor de la FC Rapid. Rolul salvatorului îl va îndeplini George Copos! Apropiați ai patronului rapidist dezvăluie pentru ProSport că patronul de la ANA va anunța că nu-i va mai vinde clubul iordanianului Fathi Taher.

Dinu Patriciu și Vântu, acționari?

Contractul cu Taher va fi anulat, iar Copos va fi din nou „stăpân“ absolut în Giulești. Există și varianta ca o parte dintre acțiuni să fie vândute, dar fără ca George Copos să cedeze pachetul majoritar. Până acum, Dinu Patriciu și Sorin Ovidiu Vântu și-au anunțat interesul pentru a cumpăra acțiuni.

Nicu Gheară îl susține

Deși la nivel declarativ susține că nu are de gând să devină acționar la Rapid, apropiați ai lui Nicu Gheară dezvăluie că acesta este dispus să asigure un buget pentru ca giuleștenii să depășească problemele financiare în care se află acum. „M-am întâlnit cu Copos și are dreptate. Am văzut actele, iar George nu a cerut mult pe club. Întreaga afacere îl costa pe Taher 12 milioane de euro și mai trebuia să plătească 4 milioane de euro, datoriile clubului. Eu îl sustin pe Copos. L-am sfătuit pe George să mai aducă patru cinci acționari lângă el, că nu poate ține un club de unul singur. De data asta am văzut un alt Copos“, a explicat Gheară.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…