Dinu Gheorghe este de acord cu metoda cuplajelor, reintroduse în
acest an de Mircea Sandu. Președintele giuleștenilor este gata să
renunțe pentru câteva meciuri la atmosfera de „acasă”, pentru a
evolua pe o arenă super modernă.
Totuși, „Vamă” spune că va fi greu pentru FRF să găsească o
modalitate prin care să împartă banii celor patru echipe
bucureștene.
„Am fost să vizitez stadionul National Arena, am stat
două-trei ore pe acolo, să știți că sunt condiții foarte bune. Pe
noi nu ne deranjează. Dacă Rapidul ar fi avut un stadion ca
National Arena, în veci nu ne-am fi dus acolo.
Poate cei de la FRF vor să ajute la întreținerea sezonului, acolo
trebuie niște activități foarte serioase, poate vor să aducă
civilizația pe stadioane. Întrebarea pentru noi e cum vom
împărți banii?
Și Steaua cred că vrea să joace, la UEFA a anunțat că va
evolua pe National Arena. Mi-e greu să cred că va rămâne în
Ghencea.”, a declarat Dinu Gheorghe la Sport.ro
Oficialul rapidist a vorbit și despre echipă, care a arătat o
formă foarte bună în pregătiri:
„Nu jucăm chiar atât de bine, am întâlnit echipe bune,
am câștigat, dar va fi altceva când se va juca pe puncte sau pe
calificări. Avem o veste bună pentru noi, vom rezolva săptămâna
asta problema cu apărătorul central. Până încep meciurile din
Europa League poate aducem și al cincilea fundaș central”,
a mai spus „Vamă”