Rapidiștii au pășit pe gazonul din Giulești! Când va fi predat stadionul către club | VIDEO

Rapidiștii au pășit pe gazonul din Giulești! Când va fi predat stadionul către club | VIDEO

Jucătorii Rapidului au putut păși pe iarba din Giulești, în premieră, miercuri, cu ocazia unui eveniment care nu a solicitat jocul cu mingea.

Giuleștenii s-au fotografiat pe noua „bijuterie” de sub podul Grant, unde abia așteaptă să primească vizitele rivalilor, în duelurile de foc din Liga 1.

Cu toate acestea, trebuie să mai aibă răbdare. Birocrația este una lentă și anevoioasă. Fotbaliștii au fost nevoiți să se mulțumească doar cu o plimbare pe noul stadion și cu fotografiile aferente.

Rapidiștii, primii pași pe stadionul din Giulești!

Trei ani au trecut de la ultima partidă jucată în Giulești, o victorie cu Înainte Modelu, scor 1-0, în Liga 3. Bineînțeles, stadionul arăta altfel, mai vechi, „biciuit” de timp. Acum, stadionul arată ca nou, iar suporterii și jucătorii sunt din ce în ce mai nerăbdători.

Oficialii celor de la Rapid au anunțat că predarea stadionului către beneficiar, adică club, va începe pe data de 6 decembrie. Lucrările la stadion sunt aproape finalizate, iar rapidiștii au acum nevoie doar de avizele și hârtiile necesare pentru funcționare.

Noul stadion din Giulești va fi inaugurat oficial, cu siguranță în anul 2022. Arena din Giulești a fost modernizată de Compania Națională de Investiții (CNI), cu ocazia organizării de meciuri la Euro 2020 și la București.

Cât timp stadionul a fost în lucrări, Rapid a jucat pe unde a apucat. De când a promovat în Liga 1, echipa lui Mihai Iosif și-a disputat meciurile pe Arena Națională și la Mioveni.

Caracteristici Stadionul Rapid:

  • Cost 33,5 milioane de euro
  • 14.000 de locuri
  • Nivel de clasificare UEFA 4
  • Complexul va fi prevăzut cu săli de sport pentru diverse discipline
  • Spaţii de cazare pentru sportivi
  • Spaţii de alimentaţie publică
  • Spaţii administrative
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
S-a răzgândit după patru ani! O legendă a sporturilor de iarnă revine pentru încă o Olimpiadă
Mediafax
Cristina ICH, zero regrete după ce i-a 'suflat' soțul celei mai bune prietene: 'Dacă aș da timpul înapoi, aș face fix la fel!'
Cancan.ro
Locurile interzise de pe țărmul Dunării, dispărute sub ape. „Grănicerii au ordin să împuște pe oricine se apropie de maluri”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Modernizează-ți mașina fără investiții mari. Cinci accesorii recomandate șoferilor
Promotor.ro