Având drept exemplu precedentul creat în Portugalia, acolo unde FC Porto a fost exclusă din Liga Campionilor, oficialii giuleștenilor studiază posibilitatea ca Rapid să fie a doua echipă care să reprezinte România în Champions League.
Constantin Zotta a dat primul semnal în această privință. „Voi face o adresă la Comisiile UEFA, să cerem punctul lor de vedere. În dosarul «valizei de la Cluj», ca și în cazul lui FC Porto, faptele sunt aceleași”, a zis directorul general al bucureștenilor. Mai mult decât atât, conducătorul din Grant nu poate uita deznodământul cazului „bricheta”. „Nu voiam să mergem în Ligă ca urmare a scandalului de la Cluj, dar nu pot uita ce nedreptate ni s-a făcut în meciul cu Steaua”, a afirmat Zotta. Dacă el se gândește la memorii, în schimb, fostul patron, George Copos, nu este de acord cu acest demers. Cel puțin, la nivel declarativ. „Nu este în spiritul Rapidului să câștige la masa verde locul de Ligă. Nu ne interesează să mergem în Champions League în această manieră”, a insistat Copos.
Porto, exclusă după cererea Benficăi
După sezonul recent încheiat, FC Porto a fost depunctată cu șase puncte în campionatul portughez, pentru acte de corupție din urmă cu patru ani. UEFA s-a autosesizat și a exclus chiar ieri Porto din Champions League. Totuși un rol important în decizia forului european l-a avut și memoriul depus de echipa clasată pe locul doi, Benfica.
Steaua a fost depunctată pe nedrept! Gigi Becali a dat o primă pentru a se juca corect în «U» – CFR. Atunci când cineva îți dă o astfel de primă este benefic pentru fotbal
Cornel Penescu finanțator FC Argeș
Chiar dacă a fost depunctată, Steaua merită să joace în Ligă. Cazul Stelei este total diferit de cel al lui Porto
Corin Cindrea președinte Gaz Metan Mediaș
E o pedeapsă drastică, dar Steaua nu va fi exclusă din Ligă pentru această sancțiune
Mihai Stoica președinte Unirea Urziceni
Alte precedent
• Luciano Moggi (fost director general Juventus): cinci ani suspendare pentru corupție în scandalul Calciopoli
• Gong Jianping (arbitru): 10 ani de închisoare pentru că a acceptat mită de la conducătorii din prima ligă chineză
• Ivan Hornik (fost director sportiv Zizkov): 10 ani de suspendare pentru că a oferit mită
• Robert Hoyzer (fost arbitru): nouă luni de închisoare pentru că a acceptat mită