Rapid se destramă!** Străinii vor să-și depună memorii și să plece liberi de contract

Rapid se destramă!** Străinii vor să-și depună memorii și să plece liberi de contract
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapid poate piede nu mai puțin de 11 jucători în pauza competițională, dacă nu le va achita restanțele financiare

Fotbaliștii străini nu vor să continue în Giulești, dacă echipa nu va primi o puternică infuzie financiară

Ratarea ultimului obiectiv, calificarea în semifinalele Cupei României după 2-3 cu Astra, va aduce cu sine multe schimbări la Rapid, în special la nivelul lotului pentru returul campionatului. Nemulțumiți de situația financiară a clubului, dar și de șansele minime pe care Rapidul le mai are pentru a prinde un loc de Europa League, majoritatea jucătorilor străini vrea să-și depună memorii pentru a putea pleca liberi la iarnă. Aceștia sunt nemulțumiți că nu și-au primit salariile de trei luni, dar și de faptul că nu există un plan serios care să scoată clubul din impasul financiar în care se află.

În primă fază, fotbaliștii vor să aibă o discuție cu cei din conducerea clubului, pentru a li se spune care este obiectivul formației începând cu următorul an. În plus, giuleștenii se tem că George Copos va cere insolvența clubului și se tem că nu își vor mai recupera restanțele financiare. „Sunt probleme la club și nu se știe ce se va întâmpla în viitor. Vrem să discutăm cu domnul Copos, să ne explice ce va fi din retur. Până acum, nu a venit nimeni din conducere să vorbească cu noi”, au precizat ieri mai mulți jucători. Un alt semn al despărțirii stranierilor de Rapid este acela că, la ultimele partide din campionat, Marian Rada a evitat să se bazeze pe ei, pentru că nemulțumirea acestora ar produce un randament scăzut în timpul jocului.

„Plecăm dacă nu se vrea performanță”

Conform propriilor mărturisiri, jucătorii străini acuză și atmosfera proastă de la echipă, cauzată și de poziția din clasament. În acest moment, sunt 11 fotbaliști străini în lotul Rapidului, iar dacă aceștia își vor duce intenția până la capăt Marian Rada riscă să rămână fară câțiva titulari. „Dacă nu se vrea performanță, noi plecăm. Ne vom depune memorii și vrem să ne transferăm liberi la alte echipe”, au încheiat stranierii.

11 jucători străini sunt în lotul Rapidului

500.000 de euro pe lună sunt costurile salariilor jucătorilor de la Rapid

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Schimbare pentru cei cu MAȘINI PE BENZINĂ. Este răsturnare totală de situație pentru milioane de români
Schimbare pentru cei cu MAȘINI PE BENZINĂ. Este răsturnare totală de situație pentru milioane de români
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…