„Rapid e cel mai important club”

„Rapid e cel mai important club
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul interimar al Vasluiului își aduce aminte cu plăcere de perioada petrecută la Rapid și cataloghează meciul de sâmbătă drept partida campionatului pentru ambele combatante.

Te așteptai să debutezi așa de repede ca antrenor în Liga I?

Nici prin gând nu-mi trecea că Viorel Moldovan va pleca. E greu acum să iau echipa din mers, când mai sunt doar două etape și sunt meciuri pe care suntem obligați să le câștigăm.

Primul meci va fi împotriva fostei tale echipe.
Da, Rapidul este cel mai important club din viața mea. Este clubul care m-a lansat în fotbalul mare și de la care am reușit să ajung la un turneu final de campionat mondial. Am câștigat o Cupă și un campionat cu Rapidul, așa că sigur o să-mi amintesc mereu de Rapid. Acum însă lucrez pentru FC Vaslui și o să dau tot ce pot pentru a-mi învinge fosta echipă.

Te întâlnești din nou și cu Viorel Hizo.

Da, el este omul care mi-a dat șansa să fiu antrenor în Liga I, dar, după cum v-am mai spus, îmi doresc să câștig pentru că Vasluiul are nevoie de victorie în meciul cu Rapid. Ambele echipe au nevoie de fapt de victorie, este meciul campionatului pentru amândouă formațiile.

Te temi de faptul că Hizo cunoaște bine echipa vasluiană?
Nu tocmai. De când a plecat domnul Hizo, au mai venit mulți jucători și lucrurile s-au mai schimbat. Dacă e să o luăm așa, și eu cunosc bine Rapidul. Oricum, i-am pregătit domnului Hizo câteva surprize pentru sâmbătă seară.

Cum vezi situația vestiarului vasluian acum, după plecarea lui Moldovan?

E bine, atmosfera chiar nu e tensionată deloc. Jucătorii sunt motivați și se vor mobiliza exemplar pentru că toți își doresc să spele rușinea de la Buzău. Avem obiectiv șase puncte și vom trage cu toții pentru a-l îndeplini.

4 sezoane a evoluat Cristi Dulca pentru clubul giuleștean, între 1995 și 1999, înscriind 10 goluri

11 goluri a înscris Cristi Dulca în cele 103 meciuri pe care le-a disputat în prima ligă a țării

6 partide a jucat Cristi Dulca în 1997 și 1998 în tricoul naționalei tricolore

32 de minute a evoluat Cristi Dulca la Mondialul din Franța din 1998, în ultima partidă din grupe, cea cu Tunisia
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…