Rămâne Tiago?

  • Publicat:
  • Actualizat:

Tiago Filipe Figueiras, pe scurt, Tiago, este jucătorul Stelei care a strălucit în ultima partidă a roș-albaștrilor. Evoluția sa încântătoare a venit și pe fondul unei ipoteze nefavorabile jucătorilor împrumutați de Steaua. Adică, aceștia nu și-ar mai da interesul după ce știu sigur că vor pleca la vară.

Tiago, împrumutat până în vară de la Estrella Amadora, a contrazis miercuri seara acest zvon, chiar sub ochii lui Gigi Becali. Steaua mai are doar câteva zile să plătească clauza de 500.000 de euro care îi permite să îl cumpere definitiv, iar surse din cadrul clubului din Ghencea spun că oficialii roș-albaștrilor s-ar fi hotărât să facă acest efort financiar în ciuda crizei prin care trece Steaua.

Evoluția portughezului a fost apreciată de omul care l-a recomandat Stelei, fostul scouter Mario Branco. „Am urmărit meciul Stelei pe internet. Tiago a jucat excelent, după părerea mea a fost cel mai bun meci al său de când e în România. Tiago, la numai 23 de ani, e un jucător de mare perspectivă care i-ar fi de mare ajutor Stelei dacă l-ar lua. Ar fi păcat să pierzi un așa închizător. Îl pot compara chiar cu Rădoi. E omul perfect de la mijlocul terenului care face legătura dintre defensivă și atac. Ați văzut ce pase filtrante a furnizat pentru atacanții Stelei, care s-au trezit singuri cu portarul“, a declarat ieri, pentru ProSport, scouterul portughez.

„E prea bun pentru Amadora“

Tiago a ajuns la Steaua printr-un noroc. El trebuia să fie cumpărat de Malaga, club care deja se înțelesese cu jucătorul, numai că spaniolii au întâmpinat dificultăți financiare și au fost nevoiți să renunțe. Pe fugă, i s-a găsit echipă lui Tiago, și anume Steaua, care era interesată de un asemenea jucător. „Dacă el se va întoarce la Amadora, cu siguranță nu va rămâne acolo. E prea bun pentru ei“, a spus Mario Branco.

L-a plăcut Munti, dar îl vrea și Lăcă

Nu e un secret că pe vremea lui Munteanu, Tiago era unul dintre jucătorii preferați ai săi. Portughezul se bucură de o simpatie și din partea lui Lăcătuș, tehnicianul văzându-l pe Tiago drept cel mai complet jucător dintre închizătorii săi. Aleargă mai mult, pasează mai bine, șutează mai precis și decât Lovin, și decât Ovidiu Petre.

Dorinel îl vrea la „U“ Cluj!

Dorinel Munteanu l-a apreciat foarte mult pe Tiago în momentul în care a fost antrenor la Steaua și crede și acum că portughezul este unul dintre cei mai buni fotbaliști din Liga I. „Dorinel deplânge situația lui Tiago de la Steaua. El crede că are valoare și că este de departe cel mai bun închizător din campionat. Vrea să îl ia la Cluj deoarece la Steaua se pare că nu i se va prelungi contractul“, a dezvăluit un apropiat al „Neamțului“.

"Tiago a demonstrat că este peste Lovin ca fotbalist. Totuși, Gigi Becali este cel care va decide dacă îl va mai păstra și din vară" – Liță Dumitru, fost căpitan Steaua

"Tiago a făcut poate cel mai bun meci al său de când este la Steaua. Ar fi păcat ca el să nu confirme și în continuare. Mi se pare un băiat cuminte și de caracter" – Emeric Ienei, fost antrenor Steaua

20 de apariții a avut Tiago în tricoul Stelei în cele două mandate ale lui Marius Lăcătuș

6 meciuri a jucat Tiago pentru roș-albaștrii în perioada lui Dorinel Munteanu

Ogăraru n-a dormit pe teren!

George Ogăraru i-a fost ultimul client lui Gigi Becali. Finanțatorul l-a criticat din nou pe fundașul dreapta stelist după meciul cu CFR Cluj.

Statistica spune că jucătorul împrumutat de la Ajax nu a fost „adormit pe teren“ și „indolent“ așa cum a susținut patronul. După Tiago, Ogăraru a fost al doilea fotbalist activ al echipei, având 80 de mingi jucate. L-au căutat cu pase, Goian, Lovin, Toja și Tiago, acestuia din urmă fiindu-i oferite chiar 13 baloane numai din partea fundașului dreapta. Conform  monitorizării oferite de firma „Paninini Digital“, George Ogăraru a avut o viteză de joc chiar ridicată și a fost autorul a 50 de pase reușite și a avut patru anticipări. Jucătorul care de la vară se va întoarce la Ajax a avut doar câteva slăbiciuni. Cifra 0 în dreptul său la recuperări din săritură și la șuturi pe spațiul porții.  

George Ogăraru a refuzat la finalul partidei să comenteze criticile pe care i le-a adus Gigi Becali, declarând că se simte vinovat la golul marcat de Culio.

"Ogăraru a dormit pe teren. Ce să-i faci, e la Ajax el… e mare fotbalist" – Gigi Becali, finanțator Steaua

"Din cauza faptului că e leneș nu a ajuns să fie titular la națională" – Gigi Becali, finanțator Steaua


FIFA a confundat Poli cu Argeș!

Gheorghe Chivorchian a dezvăluit ieri, la Sport.ro, că bănățenii au fost penalizați după ce Comisia de disciplină a FIFA i-a confundat cu FC Argeș, în urma analizei casetei meciului Argeș – Poli, scor 1-1. Numai că în acea partidă, Timișoara a jucat în galben-negru, iar în violet a fost Piteștiul.

Pe aceeași temă
Alex Piţurcă a marcat la Elena din Chişinău în faţa tuturor. Imagini explozive
Alex Piţurcă a marcat la Elena din Chişinău în faţa tuturor. Imagini explozive
Remarca unui om de televiziune: „Ai văzut ce craci are Simona Halep în rochie?“ VIDEO
Remarca unui om de televiziune: „Ai văzut ce craci are Simona Halep în rochie?“ VIDEO
Autorităţile din Ucraina au confiscat 1.500 de sticle de băuturi spirtoase fabricate din mere de la Cernobîl
Autorităţile din Ucraina au confiscat 1.500 de sticle de băuturi spirtoase fabricate din mere de la Cernobîl
Imagini senzationale! Un milionar si-a cumparat echipa de fotbal si l-a bagat pe fiul lui pe teren! „Micutul” are doar 126 de kg
Imagini senzationale! Un milionar si-a cumparat echipa de fotbal si l-a bagat pe fiul lui pe teren! „Micutul” are doar 126 de kg
Femeia care nu mai mănâncă zahăr de 30 de ani. Cum arată la 70 de ani
Femeia care nu mai mănâncă zahăr de 30 de ani. Cum arată la 70 de ani
E un om distrus. A crezut că scapă, dar vestea asta l-a pus la pământ. Câți ani de închisoare a primit Marian Vanghelie
E un om distrus. A crezut că scapă, dar vestea asta l-a pus la pământ. Câți ani de închisoare a primit Marian Vanghelie
Cazul care a şocat o lume întreagă! Gemenii care făceau totul împreună au murit în același timp, de COVID
Cazul care a şocat o lume întreagă! Gemenii care făceau totul împreună au murit în același timp, de COVID
Mihai, un tânăr şofer de TIR din Brăila, a fost ucis cu sabia într-o parcare din Franța, sub privirile neputincioase ale soției
Mihai, un tânăr şofer de TIR din Brăila, a fost ucis cu sabia într-o parcare din Franța, sub privirile neputincioase ale soției
Șofer român de TIR, ucis cu sabia în Franța, sub ochii soției. Sfârșit teribil
Șofer român de TIR, ucis cu sabia în Franța, sub ochii soției. Sfârșit teribil
Coliziune ȘOCANTĂ în aer între două AVIOANE care se pregăteau să aterizeze. „Niciodată nu am mai văzut așa ceva”
Coliziune ȘOCANTĂ în aer între două AVIOANE care se pregăteau să aterizeze. „Niciodată nu am mai văzut așa ceva”
Gafa masivă făcută de Chumlee de la „Așii Amanetului”. Telespectatorii au rămas perplecși
Gafa masivă făcută de Chumlee de la „Așii Amanetului”. Telespectatorii au rămas perplecși
A comandat o shaorma online şi a trăit un ŞOC după ce a deschis-o: 'Parcă a mai fost mâncată o dată'
A comandat o shaorma online şi a trăit un ŞOC după ce a deschis-o: 'Parcă a mai fost mâncată o dată'
Elena Marin, AVANSURI INDECENTE la Survivor! De cine a fost dată de gol concurenţa
Elena Marin, AVANSURI INDECENTE la Survivor! De cine a fost dată de gol concurenţa
Germanii lansează o undă de șoc în întreaga lume: Anunț major pentru cei care s-au vaccinat cu Pfizer
Germanii lansează o undă de șoc în întreaga lume: Anunț major pentru cei care s-au vaccinat cu Pfizer
ULTIMA ORĂ. Cine au fost cei mai bine plătiţi români luna trecută. Vezi unde poţi câştiga un salariu mai mare
ULTIMA ORĂ. Cine au fost cei mai bine plătiţi români luna trecută. Vezi unde poţi câştiga un salariu mai mare
Românii își pun tămâie în cariile dentare. Medic: Sunt foarte inventivi pentru a scăpa de durere
Românii își pun tămâie în cariile dentare. Medic: Sunt foarte inventivi pentru a scăpa de durere
Poartă uniformă de poliție și a primit mii de like-uri. Unii zic că arată mai bine decât polițista de la Rutieră
Poartă uniformă de poliție și a primit mii de like-uri. Unii zic că arată mai bine decât polițista de la Rutieră
Produsele interesante, cu preț promoțional, din oferta actuală a Dedeman
Produsele interesante, cu preț promoțional, din oferta actuală a Dedeman
Microsoft a investigat o „relaţia intimă” a lui Bill Gates cu o angajată, înainte de plecarea acestuia din consiliul de administraţie
Microsoft a investigat o „relaţia intimă” a lui Bill Gates cu o angajată, înainte de plecarea acestuia din consiliul de administraţie
BANCUL ZILEI – Arabul, găurile și cele 17 neveste
BANCUL ZILEI – Arabul, găurile și cele 17 neveste
Prognoza meteo: O furtună cu gheaţă loveşte România. În ce zone va fi prăpăd
Prognoza meteo: O furtună cu gheaţă loveşte România. În ce zone va fi prăpăd
Schimbări drastice în piaţa muncii în România. S-a terminat cu programul de 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână
Schimbări drastice în piaţa muncii în România. S-a terminat cu programul de 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână
Dacă vizitezi acest trib, bărbatul pleacă din casă, iar soţia lui vine la tine. Ce urmează e ULUITOR
Dacă vizitezi acest trib, bărbatul pleacă din casă, iar soţia lui vine la tine. Ce urmează e ULUITOR
Galerie +18 || Pozele care îți dau palpitații! Au arătat TOT în public
Galerie +18 || Pozele care îți dau palpitații! Au arătat TOT în public
Niciun dosar Rabla nu a fost aprobat de la lansarea programului, în aprilie. Motivul este INCREDIBIL!
Niciun dosar Rabla nu a fost aprobat de la lansarea programului, în aprilie. Motivul este INCREDIBIL!
FOTO. Andreea Raicu a pozat goală, la 43 de ani. Imaginea care a pus pe jar bărbații
FOTO. Andreea Raicu a pozat goală, la 43 de ani. Imaginea care a pus pe jar bărbații
FOTO. Anca Țurcașiu, apariții fără inhibiții! Imaginile cu ea la mare, la 50 de ani
FOTO. Anca Țurcașiu, apariții fără inhibiții! Imaginile cu ea la mare, la 50 de ani