Șoc la Știința Miroslava! Tibor Selymes a fost demis. Antrenorul îl ”joacă” în picioare pe președintele clubului: ”Din păcate, în fotbal sunt mulți ca el!”

Narcis POHOAȚĂ 25 Apr. 2024, 20:18 Liga 3
Șoc la Știința Miroslava! Tibor Selymes a fost demis. Antrenorul îl ”joacă” în picioare pe președintele clubului: ”Din păcate, în fotbal sunt mulți ca el!”

La aproape doi ani de la numirea pe banca tehnică a echipei Știința Miroslava, fostul internațional Tibor Selymes a fost demis, joi, 25 aprilie 2024, de către conducerea clubului ieșean.

Selymes se desparte de Știința după patru etape derulate din play-off-ul Seriei 1 a Ligii 3, în care echipa a înregistrat tot atâtea remize și se află pe locul 3 din 4, la șase puncte în spatele liderului Bucovina Rădăuți.

Știința Miroslava: ”Îți mulțumim, Tibor Selymes!”

Gruparea din județul Iași a făcut anunțul prin comunicat sec postat pe site-ul oficial, prin care i-a mulțumit lui Tibor Selymes pentru colaborare.

”Clubul Sportiv Știința Miroslava anunță luarea deciziei de comun acord și încheierea amiabilă a colaborării cu antrenorul principal al echipei de seniori, prof. Tibor Selymes. Deciziile tehnice de la nivelul echipei ce se luptă pentru pozițiile de baraj pentru Liga a II-a vor fi luate în continuare de antrenorul secund Popescu Cosmin și antrenorul de portari Benone Dohot, până la numirea unui nou principal.
Îți mulțumim pentru activitatea depusă în cei aproape doi ani petrecuți la Știința și mult succes în continuare!”, anunță clubul din Miroslava, care a prins play-off-ul și datorită abandonului Forestei Suceava.

Patru remize pentru Miroslava în patru etape în play-off-ul Ligii 3, Seria 1

Tibor Selymes lasă Știința pe locul 3 în play-off-ul Seriei 1 din Liga 3, cu 32 de puncte, la două lungimi de locul secund ocupat de CSM Bacău (34 de puncte) și la șase puncte în spatele liderului Bucovina Rădăuți.

Știința Miroslava nu a cunoscut înfrângerea în primele patru etape din play-off-ul Seriei 1, dar nici nu a bătut pe nimeni, înregistrând patru remize: două cu CSM Bacău (0-0 în deplasare și 1-1 acasă) și câte una cu FC Bacău (0-0 în deplasare) și Bucovina Rădăuți (2-2 acasă).

În etapa a 5-a, sâmbătă, de la ora 17:00, Miroslava joacă acasă cu FC Bacău.

Tibor Selymeș, surprins de decizia clubului

Tibor Selymeș s-a arătat surprins de decizia clubului de a-l demite din funcție, în condițiile în care Miroslava este la doar două puncte de calificarea în faza semifinală a barajului de promovare, cu cinci etape rămase până la finalul play-of-ului.

”Președintele Alex Vieru, marele presidente, a decis să nu mai continuăm. El se tot chinuie săracul de la începutul returului să mă dea afară, dar nu a reușit până acum. Și acum a găsit că nu avem rezultate, deși echipa e în play-off, la două puncte de baraj. Nu are cum să se lege de rezultate. Suntem la două puncte de al doilea obiectiv pe care el l-a creat. Cam asta s-a întâmplat. Din punctul meu de vedere e un semn mare de întrebare de ce”, a declarat Tibor Selymeș pentru Liga2.ro.

Atac la președintele Alexandru Vieru: ”Singura lui calitate este că e finul primarului. Habar nu are de fotbal”

Fostul internațional a lansat și un atac dur la adresa președintelui Alexandru Vieru, pe care îl acuză de faptul că ia decizii la un club fără să se priceapă la fotbal. Selymeș spune despre Vieru că are o singură calitate, cea de fin al primarului Miroslavei.

”Din păcate, peste tot în sport, și în fotbalul românesc în mod special, sunt oameni ca dumnealui, care habar nu au ce decizii iau. Nu au nicio expertiză, fără o evaluare a muncii cuiva și iei decizii, tu care nu te pricepi la fotbal. Singura ta expertiză e că ești finul primarului. În rest nu ai nicio treabă cu fenomenul, cu sportul. Cu niciun sport!
Am simțit de ceva timp că vrea să scape de mine, știe toată lumea că el vrea să mă dea afară de mult. Pentru că eu nu accept așa ceva, ca unul care nu are habar de fotbal să-mi spună de trasee de joc. El nu are nicio treabă cu fotbalul. Am spus, singura lui calitate e că este finul primarului. Și, din păcate, în fotbal sunt mulți ca el, sunt puși politic. Eu nu permit la nimeni să se bage în treaba mea. Fiecare să-și vadă de treaba lui! Dacă îmi aduc bine aminte, când am venit aici Miroslava era la retrogradare. A terminat pe locul 8 din 10 și s-a bătut la retrogradare. De când e domnul Vieru președinte Miroslava e numai la retrogradare. Și acum se bate pentru baraj cu cel mai mic buget”, a continuat Tibor Selymeș.

Alexandru Vieru, al doilea din stânga, în bluză cu dungi.

Foto: Știința Miroslava

https://liga2.prosport.ro/special/guvernul-romaniei-a-aprobat-ridicarea-unui-stadion-nou-la-timisoara-19313607

https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-olimpia-satu-mare-si-a-prezentat-noul-staff-tehnic-19313593

https://liga2.prosport.ro/liga-3/unirea-ungheni-echipa-antrenata-de-florentin-petreu-a-schimbat-sigla-19313373

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cand-incep-liga-2-liga-3-si-cupa-romaniei-sezon-2024-2025-19313586

https://liga2.prosport.ro/liga-3/a-treia-retragere-a-sezonului-de-liga-3-minerul-ocna-dej-19313290

Narcis POHOAȚĂ 25 Apr. 2024, 20:18 Liga 3
Pe aceeași temă