Rămâne Poli Iași în Liga 2? Ce se va întâmpla cu datoriile din acest sezon

Rămâne Poli Iași în Liga 2? Ce se va întâmpla cu datoriile din acest sezon
  • Publicat:

La o zi după ce Poli Iași a retrogradat matematic în al doilea eșalon, toată suflarea din Copou, de la suporteri și până la executiv se întreabă ce soartă va avea fotbalul ieșean, cum va arăta și în ce eșalon va juca echipa din sezonul viitor.

Majoritatea este de părere că echipa ar trebui să continue în divizia secundă. Oficialii Comitetului Director spun că Poli Iași va continua în Liga 2, iar primarul Mihai Chirica ar fi dispus, potrivit unor surse, să finanțeze echipa în liga secundă. Totul se învârte în jurul datoriilor de aproximativ două milioane de euro acumulate. Și fără banii din drepturile TV va fi foarte greu pentru Poli Iași să continue.

Asta pentru că clubul are datorii de câteva sute de mii de euro la jucători, staff și angajați doar pe acest an, iar acestea trebuie achitate. În cazul în care jucătorii își vor primi drepturile cu banii de la bugetul local, oficialii iau în calcul și vânzarea unor jucători importanți aflați sub contract, un exemplu fiind Răzvan Onea, de pe care Poli speră să obțină câteva sute de mii de euro de la un club din prima ligă.

Rămâne Poli Iași în Liga 2? Ce se va întâmpla cu datoriile din acest sezon

În cazul în care nu va continua în al doilea eșalon, Poli Iași se va desființa și ar porni-o de la zero, fie în Liga a 4-a, fie în Liga 3, cu susținerea municipalității.

În Copou se vehiculează și varianta potrivit căreia ultrașii lui Poli vor să formeze o echipă cu care să plece din Liga a 4-a, după modelul Rapidului. Dar și în acest caz bugetul ar fi o problemă.

Președintele Comisiei pentru Sport și Tineret din cadrul Consiliului Local Iași, Florin Briaur, a declarat că în cursul săptămânii viitoare va fi căutată cea mai bună soluție pentru ca Iașiul să aibă echipă de fotbal. „Ne vom întâlni în cursul săptămânii viitoare și vom încerca să luăm cea mai bună decizie pentru viitorul fotbalui ieșean. Cert este că ne dorim ca fotbalul să continue la Iași”, a declarat Florin Briaur pentru ProSport.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele