Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Rădoi șochează: „Plec de la Steaua!”

Rădoi șochează: „Plec de la Steaua!”

După opt ani petrecuți la Steaua, Mirel Rădoi crede că are nevoie de o schimbare. „Sunt foarte dezamăgit de ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc. E al doilea sau al treilea an când adversarii echipelor cu care ne batem la titlu bagă pe teren echipa a doua. De aceea mă gândesc serios să plec. Mi-aș fi dorit să o fac cu încă un titlu de campion", a declarat Rădoi aseară, completând: „Oricum, opt ani la echipa asta îmi ajung.
Iulian Anghel
Rădoi șochează: "Plec de la Steaua!"

După opt ani petrecuți la Steaua, Mirel Rădoi crede că are nevoie de o schimbare.

„Sunt foarte dezamăgit de ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc. E al doilea sau al treilea an când adversarii echipelor cu care ne batem la titlu bagă pe teren echipa a doua. De aceea mă gândesc serios să plec. Mi-aș fi dorit să o fac cu încă un titlu de campion“, a declarat Rădoi aseară, completând: „Oricum, opt ani la echipa asta îmi ajung.

Nea Gigi o să mă înțeleagă, că nu vrea să se îmbogățească după urma mea“. Vizibil dezamăgit, Rădoi a comentat și partida de aseară. „Diferența s-a făcut la concentrarea în fața porții. Noi am ratat, ei au înscris. Toți suntem de vi-nă. În iarnă aveam de recuperat 11 puncte și am făcut-o, chiar dacă nimeni nu ne dădea nicio șansă“, a mai spus Mirel, referindu-se apoi și la CFR Cluj. „Nu știu dacă ar putea fi o campioană curată, însă mă întreb și eu de ce s-a rupt vestiarul atât la Dinamo, cât și la Rapid tocmai după meciurile cu CFR“.

11 goluri a marcat Rădoi pentru Steaua în cele 172 de meciuri jucate pentru roș-albaștri


"Dacă vrea Mirel să plece, atunci s-o facă! Dar eu îi promit că, dacă rămâne, în vară îi fac o echipă de Liga Campionilor"

Gigi Becali finanțator Steaua

„Are ofertă de la Portsmouth“

Ilie Dumitrescu a declarat aseară la Realitatea TV că Mirel Rădoi are ofertă de la FC Portsmouth. Echipa din Premiership ocupă locul 8 în Anglia și e gata să ofere 7 milioane de euro pentru internaționalul român! Auzind despre această ofertă, Gigi Becali a replicat că Rădoi nu pleacă decât pe 10 milioane de euro!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]